Burlan, audiat în dosarul lui Greblă! Cum se vindeau caprele de la ferma din Telești, declarație de martor


Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au audiat, luni, mai mulţi martori în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Printre martorii audiaţi s-a aflat şi avocatul Adrian Georgescu, care a relatat modul în care o persoană i-a solicitat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre de la o fermă ce îi aparţinea lui Toni Greblă. Şi membrul Directoratului CEO, Daniel Burlan a dat o nouă declarație de martor.

Martorul a spus că, în anul 2015, a făcut un denunţ la DNA, în contextul în care Adrian Băluţescu, un apropiat al lui Toni Greblă, i-a solicitat să redacteze un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre, vânzător fiind Greblă, iar cumpărător era Dănuţ Frunză. „Pentru că Băluţescu urma să-mi indice alte persoane în calitate de vânzător-cumpărător în afară de Toni Greblă şi Dănuţ Frunză, mi s-a părut suspect să redactez un atare înscris, motiv pentru care am hotărât să aduc la cunoştinţa DNA despre această solicitare. Băluţescu era cercetat pentru o infracţiune de trafic de influenţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi beneficiase de o soluţie de clasare. De asemenea, un motiv care m-a determinat să formulez denunţ a fost refuzul lui Băluţescu de a încheia un contract de asistenţă juridică, în baza căruia să redactez contractul de vânzare-cumpărare despre care am vorbit anterior. Băluţescu mi-a spus să redactez contractul pe baza unor copii ale unor acte de identitate privind alte persoane. Din informaţiile puse la dispoziţie de Adrian Băluţescu rezultă că era vorba de încheierea unui contract pentru un număr de capre, în valoare de 300 de euro fiecare. Preţul total era de 15.000 de euro, iar plata urma să se facă în două rate: 5.000 avans şi 10.000 de euro când animalele ajungeau la ferma lui Dănuţ Frunză din Braşov. Potrivit lui Băluţescu, caprele se aflau la o fermă aparţinând lui Toni Greblă”, a declarat martorul, potrivit Agerpres.

Întâlnire la o fermă din Corabia

Avocatul a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Toni Greblă, însă ştie că fostul senator s-a văzut cu Adrian Băluţescu şi cu Dănuţ Frunză la o fermă din Corabia.
„Deşi am primit invitaţie, nu am mers la acea întâlnire, pentru că aveam copilul bolnav. Îmi amintesc că eram în maşina lui Băluţescu şi acesta l-a sunat pe Toni Greblă şi i-a cerut să ne întâlnim toţi trei în Bucureşti. Toni Greblă a declinat întâlnirea şi a invocat probleme de serviciu la Curtea Constituţională. Ştiu sigur că vorbea Toni Greblă, pentru că are o voce inconfundabilă. Băluţescu mi-a cerut să mă întâlnesc cu Toni Greblă, pentru a-mi demonstra că el are cunoştinţe cu cineva cu statut social. Nu m-am întâlnit vreodată cu Toni Greblă. L-am văzut pentru prima dată în sala de judecată. În legătură cu sumele de bani, am avut o discuţie cu Băluţescu că nu se poate face un transfer de bani şi Băluţescu argumenta că domnul Greblă este într-o jenă financiară. Suma era destul de mare, în sensul că nu se poate face un transfer de bani”, a mai afirmat martorul.
Presiune la Burlan
Tot la acest termen de judecată, a fost audiat şi Daniel Burlan, fost director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO). Daniel Burlan a declarat că în anul 2015 a fost audiat la DNA, iar procurorii au pus presiune pe el.
„Au pus puţină presiune pe mine. Mi-au spus: ‘cu tine trebuie să discutăm altcumva’ (…). Toni Greblă mi-a cerut să-l primesc pe inculpatul Mihai Prundianu, pe vremea când eram director la SNLO. Toni Greblă nu mi-a spus problema pentru care Prundianu va veni la mine şi nici nu mi-a cerut să îl ajut cu ceva. Prundianu era interesat să cumpere cărbune de la SNLO. Toni Greblă a trimis mai multe persoane la mine, care mergeau în audienţă la el şi erau nemulţumite de exproprieri”, a relatat martorul.

Termen pe 22

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 22 aprilie. Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

loading...
Loading...

Citește și

N-ai mai auzit așa ceva! Primarul Ianăși de la Vladimir, reținut de polițiștii SICE! Ce a făcut cu lucrările la un pod din comună, l-ar face invidios pe scenaristul serialului ”Las Fierbinți”

Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, a ajuns, marți, după gratii, pentru 24 de ore, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.