Burlan, ÎN DIRECTORAT. Cum REACŢIONEAZĂ LIDERII din CEO


Fostul director al fostei SNLO a fost selectat de Consiliul de Supraveghere al CEO și va face parte din Directoratul companiei, pentru cel puțin 4 luni.

Şase persoane s-au înscris, până luni, la selecția organizată de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere. Este vorba de Octavian Graure, Daniel Burlan, Oprea Vasile Scorţariu, Ion Dumitrescu, Ionuț Predoiu și o tânără de 21 de ani. Comitetul l-a selectat pe fostul director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Postul de director, pe parte minieră, din Directorat a rămas vacant în urma revocării lui Daniel Antonie, în luna august a acestui an. Nicu Bunoaica spune că şefii CE Oltenia au făcut cea mai bună alegere. Liderul sindical de la Cariera Lupoaia îl consideră pe Daniel Burlan un foarte bun specialist.“Domnul Burlan este cel mai potrivit să ocupe acest post. A fost director al fostului SNLO, cunoaşte problemele din minerit. Va ajuta foarte mult Divizia Minieră. Zona minieră a avut de suferit după ce Daniel Antonie a fost revocat. Mineritul nu a mai fost reprezentat în Directorat. Domnul Burlan este cel mai pregătit. Mi-a fost şi şef la atelierul mecanic. A plecat de jos, din rândul muncitorilor, era un foarte bun specialist”, a declarat Bunoaica.

Creţan: Burlan e un PROFESIONIST

Deşi în trecut l-a criticat dur, acum, Constantin Creţan îl laudă pe Daniel Burlan. Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia îl consideră un profesionist. “Burlan este un profesionist, dar a făcut şi greşeli de-a lungul timpului pe care eu le-am făcut publice. În ultima perioadă, a avut însă o activitate intensă în Complexul Energetic Oltenia şi şi-a făcut datoria. În trecut, când a condus fosta SNLO, a făcut greşeli mari datorită influenţei politicului şi a lui Marin Condescu, mă refer la banii daţi către Pandurii. E un profesionist. Îl avertizez că trebuie să-şi revizuiască comportamentul, să nu se mai lase influenţat, pentru nu mai face greşelile trecutului”, a conchis Creţan.

loading...
Loading...

Citește și

Feurdean susține astăzi la Camera Deputaților reducerea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare în minerit și energie!

Ioan Feurdean, secretarul Sindicatului Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Lupoaia, a fost delagat să reprezinte …

5 comentarii

  1. Deja au inceput prostalaii sa il pupe in cu.r pe banditul sef… nu va invatati minte… va meritati soarta…

  2. PDL ul e cel mai tare ! Sa nu mai existi ca partid si sa fii la conducere se cheama realizare!

    • PDL ul este in viata fiindca sa reincarnat in PNL . Gasca de pesedisti si pedelisti condusa de DAn Vilceanu au confiscat PNL ul si au inlaturat toti adevaratii liberali . Adevaratii liberali se gasesc in ALDE Gorj la acest moment . Vilceanu a fost tremis de Calinoiu sa distruga PNL ul din interior .

  3. DE FOARTE COMPETENT:
    DOSAR MASA CALDĂ CALITATE DE INCULPAT TRIMIS IN JUDECATĂ.
    DOSAR SOLICITARE DREPTURI DE AUTOR PE INVENȚII FALSE SI NEECONOMICE
    DREPTURI DE AUTOR ÎNCASATE PE BREVETE INVENTATE
    Afacerea halda Rosiuta mutare halda plătite noi in realitate mutate cele vechi.
    CRETAN MAI ÎNCET CU LINSU

  4. Aproape perfect !Lipseste doar „profesionistul” Condescu si mai ales „profesionistul in mantocarii(!!!)” ! Poate le fac loc si lor,fie macar ca si lui Gogu Ruset si atunci sa vedeti ce viitor maret vor avea „carierele” si gorjenii ! Mai ales ca mai au in spate si alti „mari profesionisti” cum ar fi Rosca,Bunoica,Badita,Mitrescu,Marciuc,etc.,etc. …!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.