CADAVRU GĂSIT ÎN JIU! Vezi cine este femeia care plutea pe apă!

O femeie de 79 de ani a fost găsită, în această seară, fără suflare în râul Jiu, în zona stadionului din municipiu. Cadavrul a fost scos din apă de pompieri, cazul fiind preluat de polițiștii care au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre crimă sau sinucidere.

Speranța Puiu a plecat de acasă, ieri, la orele prânzului, pentru a se plimba prin Parcul Central. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru scoaterea unui cadavru din râul Jiu. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. S-a intervenit pentru scoaterea cadavrului cu ajutorul unei bărci de salvare, constatându-se faptul că este o persoană de sex feminin neidentificată. Din păcate, aceasta nu prezenta semne vitale, medicul constatând decesul. Cazul a fost preluat de IPJ pentru a se stabili atât identitatea persoanei, cât și împrejurările în care aceasta a ajuns în râu”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. ”Femeia a fost zărită în apă de un tânăr care alerga în zonă și a sunat la 112. Femeia de 79 de ani are domiciliul în Târgu-Jiu. Ar fi plecat de acasă în jurul orei 12.00, pentru a se plimba prin parc. A fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, au spus reprezentanții Poliției Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

S-a tras linie la IPJ Gorj: Peste 16.000 de apeluri la 112! În câte cazuri s-a intervenit în mai puţin de 10 minute

Poliţiştii au gestionat anul trecut 16.072 de intervenţii în urma apelurilor la 112, iar în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.