duminică , 15 decembrie 2019 - 1:47

Călinoiu sare, din nou, la gâtul lui Antonescu!

ion-calinoiu

„Îl susţin la prezidențiale, dar trebuie să mă creadă oamenii că am pe cine să susţin”

Vicepreședintele social-democrat a lansat, încă o dată, o serie de atacuri la adresa președintelui Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, pe site-ul pesurse.ro

Președintele executiv al Partidului Social Democrat Gorj nu-l slăbește deloc din ochi pe liderul PNL, Crin Antonescu. De câte ori șeful liberalilor are o ieșire la adresa PSD-ului, a lui Victor Ponta sau a guvernării USL, Ion Călinoiu nu ezită și-l altoiește pe Crin Antonescu. Vicepreședintele PSD la nivel național a reacționat prima dată la ieșirile anti-PSD ale copreședintelui USL, în luna august. Atunci, șeful județului lansa un atac dur la adresa liderului liberal. Ion Călinoiu și-a exprimat nemulțumirea legată de faptul că președintele PNL a pus în funcţii oameni care au avut cătuşele la mâini. Acum, președintele Consiliului Județean Gorj a fost iritat de afirmația ciudată făcută de Crin Antonescu la adresa României. „Avem o ţară debilă pe plan intern” şi că există „o paralizie în Guvern şi în majoritate”, e declarația dată de șeful PNL în presa centrala. „Dacă vrea să-şi facă campanie la modul acesta, populist, greşeşte, dar nu pierde numai el, pierde România. Cred că şi de data asta premierul îl va aduce cu picioarele pe pământ. Noi nu mai suntem surprinși de declarațiile lui Crin Antonescu. De fiecare dată, am văzut foarte clar poziția premierului Victor Ponta, care, în ședințele USL, îl calmează după fiecare declarație, dar asta ține două săptămâni. Nu mai e interesul nostru să punem țara în pericol, ci interesul nostru e să acționăm pentru a ajunge și noi într-o stare de normalitate ca fiecare să poată într-un viitor apropiat să o ducă mult mai bine, să aibă locuri de muncă, să aibă liniștea lui sufletească. Niciodată PSD-ul nu l-a amenințat  pe Crin Antonescu că nu-l va susține în eventuala sa candidatură la Președinția României. Este angajamentul ferm și legiferat la congresul partidului. Lucrul ăsta îl face, însa, pe față Crin Antonescu prin atitudinea sa, el își pierde de fapt credibilitatea în fața electoratului. Scăderea în sondaje și procentele mici trebuie să-l alarmeze, că acolo nu e vorba de sprijinul PSD-ului, e vorba de sprijinul electoratului pe care trebuie să-l aduci la vot, pe care trebuie să-l lămurești să te voteze. Eu nu sunt un politician nici de modă veche, nici de modă nouă, eu i-am spus foarte clar că îl susţin, dar trebuie să mă creadă oamenii că am pe cine să susţin”, a declarat Ion Călinoiu.

Dian Popescu nu ia în seamă atacurile lui Călinoiu

Președintele Partidului Național Liberal Gorj nu se agită prea mult după noile declarații făcute de vicepreședintele Partidului Social Democrat, Ion Călinoiu, la adresa șefului său de partid. „Nu vreau să comentez pozițiile domnului Călinoiu. Cred că a vorbit în calitatea de vicepreședinte PSD la nivel național; ca atare, aceste declarații făcute de dânsul trebuie discutate  în Biroul Politic Naţional al PNL. Scăderea lui Crin Antonescu în sondaje nu intră în apanajul domnului Ion Călinoiu; n-ar trebui să fie îngrijorat, pentru că președintele PNL nu a scăzut în sondaje, aceste lucruri intră în competența Partidului Național Liberal. Domnul Călinoiu trebuie să-ți vadă de sondajele din PSD. Cred că Ion Călinoiu ar trebui să aibă poziţii tranşante, nu evazive. Dacă are vreo nemulţumire, să spună. Există voci răzleţe şi în PNL împotriva lui Crin Antonescu, așa cum este și vocea domnului Călinoiu”, a replicat senatorul Dian Popescu.

loading...
Loading...

Citește și

ACUZAȚII după alegerile din FNME: Roșca a fost LUCRAT. A fost o FĂCĂTURĂ

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia susține că la conferința de alegeri de marți a Federației Naționale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: