CANDIDEAZĂ Florescu la PRIMĂRIA Târgu-Jiu. Ce spune PREFECTUL


Ciprian Florescu este una din persoanele incluse de liderii PSD Gorj în cel de-al doilea sondaj de opinie pentru desemnarea candidatului la primărie în 2020

Prefectul judeţului Gorj afirmă că-l onorează faptul că foştii săi colegi de partid l-au inclus în studiul sociologic. În ceea ce priveşte o eventuală candidatură la Primăria Târgu-Jiu, Ciprian Florescu spune că e cale lungă. “Această sondare are menirea de a încerca să scoată în evidenţă potenţiali candidaţi. Eu am mai spus-o şi rămân consecvent în ceea ce spun, o candidatură la funcţia de primar al Municipiului Târgu-Jiu nu este un pas pe care eu să-l fi luat în calcul în evoluţia carierei mele. Faptul că sunt inclus într-un studiu sociologic de către foştii colegi din PSD mă onorează şi mă face să cred că pe acolo pe unde am ocupat funcţii mi-am făcut datoria, iar cei din PSD apreciază acest lucru. Pe de altă parte, este, de ce nu, o recunosc, un moment în care pot să aflu şi eu cum mă poziţionez la nivel de încredere sau de notorietate în Municipiul Târgu-Jiu. Nu pot să-mi asum o astfel de candidatură până când nu se vor purta discuţii legate de toate condiţiile care trebuiesc îndeplinite. Întâi de toate, la momentul acesta, sunt înalt funcţionar public, nu pot să fac politică. În momentul în care voi putea să mă reactivez din punct de vedere politic va trebui să vedem cam care vor fi cerinţele pentru o astfel de candidatură”, a declarat Ciprian Florescu.

Florescu: Meciul cu Romanescu va fi FOARTE GREU

Ciprian Florescu atrage atenţia că primarul liberal al Târgu-Jiului va fi greu de învins, în 2020, de Partidul Social Democrat. “Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că nu este uşor să baţi în alegeri un primar aflat în exerciţiu. Este o chestiune care este arhicunoscută şi orice politician ştie că o competiţie de acest gen începe cu un plus pentru cel care se află în funcţie şi cu un uşor minus pentru cel care cel care vine din spate. Marcel Romanescu, dincolo de ceea ce a făcut sau nu pentru Municipiul Târgu-Jiu, este un primar care a câştigat la un scor destul de lejer ultima competiţie electorală pentru Primăria Târgu-Jiu. Dacă cineva crede că este uşor de bătut, înseamnă că nu a învăţat fenomenul politic până acum. Este un meci foarte greu şi cine se înhamă la o astfel de competiţie cu Marcel Romanescu trebuie să aibă în tolbă toată muniţia necesară, în sens constructiv o spun. Trebuie să aibă toate instrumentele şi toate pârghiile, atât cele politice, cât şi cele de notorietate şi încredere din partea electoratului pentru a putea să intre cu şanse reale în competiţia respectivă şi să obţină un scor foarte bun”, a conchis prefectul judeţului Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

PSD Gorj a găsit CANDIDAŢII pentru primăriile TÂRGU-JIU şi MOTRU

Mihai Weber a anunțat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a găsit persoanele potrivite care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: