CANDIDEAZĂ la ȘEFIA CJ? Ce spune LIDERUL PNL Gorj


Dan Vîlceanu anunță că nu-și dorește funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, deși se va afla, cel mai probabil, în fruntea listei PNL de consilieri județeni la alegerile locale din vară.

Președintele PNL Gorj spune că pe lista de consilieri județeni cu care partidul va veni în fața electoratului se vor regăsi toți, susține că nu este interesat de președinția Consiliului Județean Gorj. Dan Vîlceanu este convins că șeful județului va fi ales după localele din acest an din rândul consilierilor locali, și nu uninominal, cum a vrut PSD. “Dacă ordonanța PSD va fi respinsă în Parlament și se va reveni la alegerea președintelui consiliului județean din rândul consilierilor, nu are rost să stabilim o persoană, pentru că vom avea o listă, în care, atenție, toți colegii care au responsabilități la nivel de județ trebuie să fie pe listă. Absolut toți, președinte, prim-vicepreședinți, primari și eu. Nu voi rămâne în consiliul județean nici dacă voi avea posibilitatea să fiu președintele consiliului județean, pentru că, din punctul meu de vedere, ceea ce am început împreună cu colegii mei sau modul în care am construit partidul aduce mult mai multe beneficii județului decât au adus modul în care au condus și au construit cei de la PSD. Ce s-a întâmplat în județul Gorj, până acum, a dovedit că și dacă au avut, la un moment dat, unii intenții bune, nu le-au putut impune astfel încât de la guvern să primești ajutorul de care ai nevoie. Trebuie să ai un om sau mai mulți oameni în București care pot ajuta și se pot interesa de proiectele de care avem nevoie și, în județ, oameni pricepuți și competenți, care să genereze proiecte. Și, atunci, rolul pe care eu, împreună cu colegii, l-am gândit a fost că, având în vedere și modul în care ne-am construit relațiile personale cu colegii, locul meu trebuie să fie la București. Avem și strategie și persoana la care ne gândim sau ne vom gândi va fi anunțată în momentul cel mai potrivit, astfel încât strategia să fie dusă la îndeplinire și PNL să câștige alegerile”, a conchis deputatul.

Loading...

Citește și

Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi” de la Târgu-Jiu, inaugurat

Muzeul Naţional ”Constantin Brâncuşi” a fost inaugurat miercuri la Târgu Jiu în prezenţa autorităţilor locale …

Un comentariu

  1. Facem pariu ca „persoana la care te gandesti” este unchiul Grivei,care „pe vot uninominal” nu ar iesi nici daca ar mai trai inca 1000 de vieti,pe cand cu „votul consilierilor” este cu totul altceva…!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.