Dezvăluiri

CE Oltenia trebuie „să se facă” bani până la sfârșitul lunii!

CE Oltenia trebuie să achite contravaloarea celor 3,5 milioane de certificate CO2 pe care trebuie să le achiziționeze până la sfârșitul acestei luni. Directorul Diviziei Energetice, Aurel Medințu, a declarat că problema s-a rezolvat prin vânzarea unui pachet de energie. CE Oltenia a vândut ieri un pachet de 50 MW, energia fiind cumpărată de o firmă olandeză iar suma pe …

Citește mai mult

Vezi ce salariați ai CEO vor avea reprezentanți în comisia de negociere

Săptămâna viitoare vor începe negocierile între administrația CEO și sindicatele din cadrul companiei. De menționat este faptul că numărul organizațiilor sindicale a crescut până la aproape 50. Interesant este că în CE Oltenia există peste 1.000 de angajați care nu au vrut să facă parte din nicio organizație sindicală. Aceștia nu vor rămâne însă nereprezentați. Administrația companiei a informat salariații …

Citește mai mult

Foşti directori ai Electrica, urmăriţi penal pentru afacerile cu firma lui Dan Floarea

Afaceristul falimentar Dan Floarea a creat, recent, probleme penale la trei foşti directori ai SC Electrica SA şi altor nouă angajaţi ai sucursalelor Moldova şi Muntenia de Nord ai aceleiaşi societăţi, împotriva tuturor fiind începută urmărirea penală de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru un prejudiciu de peste 1,6 milioane de euro. Procurorii anticorupţie îi acuză pe foştii şefi ai Electrica …

Citește mai mult

Dragnea: Începem lucrările la Rovinari

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat ieri, după ce a primit la sediul PSD vizita unei delegaţii a Partidului Comunist Chinez, că guvernul e foarte aproape de a finaliza negocierile pentru investiţia de la Cernavodă şi că sunt toate şansele ca în toamnă să se inaugureze lucrările la Rovinari. El a precizat că guvernul va aproba, într-o viitoare şedinţă, memorandumul cu …

Citește mai mult

Mai puține subvenții pentru „verzi” duc la scăderea prețurilor din facturi la energie

Producătorii de energie regenerabilă sunt cei care ar trebui să primească mai puţine subvenţii, nu populaţia să plătească mai mult, după ce marii consumatori industriali au fost exceptaţi de la plata unei părţi a certificatelor verzi, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, citat de Focus Energetic. El a explicat că acestea sunt prevederile ghidului european …

Citește mai mult

Preţul energiei electrice va scădea din iulie

Preţul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014 după ce, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, prezent la o conferinţă prilejuită de lansarea Asociaţiei Române de Biomasă şi Biogaz. Întrebat dacă va fi …

Citește mai mult

1.251 de salariați ai CEO se mută în alte posturi. Vezi câți dintre aceștia au semnat adiționalele!

Nu este vorba numai despre trecerea personalului TESA în producție, ci și despre mutarea unor salariați dintr-o carieră la altă, dintr-un compartiment în altul sau de la o sucursală la alta. Astfel, 491 de salariați din cadrul sucursalelor energetice ale Complexului Energetic Oltenia vor fi mutați pe alte posturi, adică în noile locuri de muncă puse la dispoziție de către …

Citește mai mult

Iată salariile şefilor carierelor miniere ale CEO! Boşii câştigă, lunar, de patru ori mai mult decât un miner

Averile şi salariile directorilor unităţilor miniere din Gorj pot face invidios orice miner simplu, care-şi rupe oasele şi-şi macină sănătatea muncind în abisurile cu lignit. Unii şefi de cariere din cadrul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia ajung să câştige într-o lună mai bine de patru salarii ale unui ortac de pe bandă şi să deţină în conturi o adevărată …

Citește mai mult

Procentele părții chineze în compania care se va înființa la Rovinari necunoscute

Studiul de prefezabilitate pentru termocentrala pe care China Huadian o construieşte la Rovinari este deja realizat, iar cadrul general al parteneriatului, cu participaţia fiecărei părţi în proiect, a fost stabilit. Românii pun la dispoziţie clădirile administrative, fac racordurile la sistemul energetic naţional, la reţeaua de apă şi la depozitul de cărbune, iar chinezii vin cu banii şi cu echipamentele. La …

Citește mai mult

Autorităţile locale şi judeţene se pregătesc de inundaţii

În baza „Planului cu principalele activităţi al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj”, pentru anul 2014, în zilele de 18 şi 19 iunie, se desfăşoară activităţi de pregătire a membrilor CJSU Gorj, precum şi a primarilor tuturor localităţilor din judeţul Gorj pentru aplicarea legislaţiei specifice privind managementul situaţilor de urgenţă generate de riscul la inundaţii. Astfel, pe 18 iunie …

Citește mai mult

Direcţia de Pază din CEO va începe activitatea cu doar câteva zeci de salariaţi

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi-a propus să înceapă, de luna viitoare, activităţile cu paza proprie. Planurile de a transfera câteva sute de salariaţi din producţie şi de la TESA pe posturi de agenţi de securitate necesită parcurgerea câtorva paşi care să nu lase loc de interpretări şi să producă nemulţumiri în rândul celor care vor presta în noul sector …

Citește mai mult

În atenţia organelor de cercetare penală! Părinţii elevilor din Roşia de Amaradia reclamă o fraudă din bani europeni la şcoala condusă de Cristinel Faiter

Situaţie fără precedent într-o şcoală din Gorj! Este vorba despre liceul din Roşia de Amaradia, acolo unde fiica directorului fost primar, Cristinel Faiter, a înlocuit-o forţat pe însoţitoarea copiilor ce aveau să facă o excursie pe bani europeni, în Germania, într-un schimb de experienţă educaţional. Este vorba despre proiectul „Leonardo da Vinci” ce a presupus plecarea unor copii cu posibilităţi …

Citește mai mult

Cine câştigă licitaţia pentru benzile de transport cărbune din CEO?

Complexul Energetic Oltenia pregăteşte o nouă licitaţie pentru benzile transportoare de cărbune. Firmele de profil vor fi obligate să furnizeze bandă transportoare din cauciuc de diferite dimensiuni, astfel încât să corespundă standardelor anunţate în caietul de sarcini. Valoarea totală estimată a contractului este de 1,178 de milioane de lei, fără TVA. Societatea care va câştiga licitaţia se va obliga să …

Citește mai mult

CEO va decolmata un canal colector de la Turceni pentru a preveni dezastre ca în decembrie 2013

Corneliu Diţescu, Directorul Termocentralei Turceni, unitate componentă a Complexului Energetic Oltenia, susține că au fost luate toate măsurile necesare pentru consolidarea digului şi a conductei care s-a spart anul trecut și a inundat terenurile și gospodăriile oamenilor. „La dig am luat de mult timp măsurile necesare şi nu mai există niciun pericol. Nu digul a cedat, ci un colector care …

Citește mai mult

Se aplică reorganizarea Diviziei Miniere – până la 500 de salariaţi, pe alte posturi

Începând din această săptămână, 400-500 de salariaţi din unităţile Diviziei Miniere a CE Oltenia vor primi oferte pentru alte posturi în care să lucreze. În aceste zile se pune în aplicare organigrama aprobată cu câteva luni în urmă de Consiliul de Supraveghere al companiei. Conducerea CE Oltenia va oferta fiecare angajat al cărui postul, pe care l-a ocupat până acum, …

Citește mai mult

Niculescu revine la conducerea Serviciului de Ambulanță

Reprezentanții Prefecturii Gorj au anunțat că au trimis la Ministerul Sănătății o propunere de înlocuire a managerului Dan Vâlceanu – de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. Dan Vâlceanu a solicitat să fie schimbat din funcție din cauza unor probleme de sănătate. În locul său a fost propus Marinică Niculescu, cel care a mai ocupat această funcție înainte de alianța …

Citește mai mult

Falimentul Tisprest, bombă cu efect… întârziat de judecători

Falimentul defunctei Tisprest SA Godineşti, societate înfiinţată în decembrie 2005, cu unic acţionar Consiliul Judeţean Gorj, este departe de a fi limpezit în instanţa de judecată. În urmă cu un an, la Tribunalul Gorj a fost deschisă procedura falimentului, cauzat de faptul că firma autorităţii judeţene a devenit insolvabilă. Managementul a lăsat de dorit și încă de la primele contracte, …

Citește mai mult

Primarii care se judecă cu ANI s-au îmbolnăvit subit

Tocmai când trebuia să apară în faţa judecătorilor pentru a aduce argumente în favoarea celor susţinute în contestaţiile depuse împotriva rapoartelor întocmite de către inspectorii de integritate – prin care au fost declaraţi incompatibili, primarii gorjeni s-au îmbolnăvit. De fapt, aceştia vor să tragă cât mai mult de timp pentru a evita soluţii definitive pronunţate de instanţele de judecată cu …

Citește mai mult