Dezvăluiri

IGPR ascunde rezultatul concursului pentru șefia Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj! Candidații au luat note de tot râsul!

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) nu a făcut public rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Gorj, după aproape o lună din momentul în care cei trei ofițeri care au aspirat la această poziție importantă au susținut examenul. Surse din interiorul poliției susțin că niciunul dintre pretendenți nu a reușit să …

Citește mai mult

Unul dintre căminele Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, cerut pentru administrare de UCB!

Consiliul de Administrație al Universității Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu a propus Senatului UCB preluarea de către instituția de învățământ superior a unuia dintre cele două cămine ale Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din municipiu, pentru o administrare în următorii 25 de ani. În acest sens s-a transmis o solicitare pentru Primăria Târgu-Jiu. În actualul cămin de elevi ar putea fi cazați …

Citește mai mult

Acuzații: Salahori la vila unui PRIMAR din Gorj, beneficiari de ajutor social din comună!

Mai mulți cetățeni din Albeni au sesizat, vineri, numeroși jurnaliști că la vila primarului Ionuț Stan, din Târgu-Jiu, strada Șișești, lucrează persoane de la ajutor social din localitate ori chiar angajați ai primăriei. La adresa edilului local, cu nenumărate dosare penale la activ, s-au făcut reclamații, în acest sens, și în aprilie, un jurnalist fiind înjurat de unul dintre angajații …

Citește mai mult

VIDEO: DE NECREZUT!!! Ministrul Muncii are amnezie! A uitat că a afirmat, în Comisia de Buget Finanțe, că MINERII AU PENSII SPECIALE: Am spus eu așa ceva? Eu nici n-am fost la comisie…

Ministrul Muncii, Marius Budăi, neagă, în ciuda evidențelor, declarațiile pe care le-a făcut, marți, 25 iunie, în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților, potrivit cărora minerii au pensii special și a propus aviz nefavorabil pentru un amendament privind recalcularea pensiilor românilor cu grupa 1 și 2 de muncă. Budăi a fost băgat în corzi, de Cristi Aldescu, …

Citește mai mult

Dosar penal pentru profesorii Ghinoiu! IȘJ Gorj, în alertă

Polițiștii din Gorj au întocmit dosar penal pentru înșelăciune, în cazul celor doi profesori din Târgu Jiu, coordonatori ai Asociației Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile. Polițiștii s-au autosesizat din presă, iar soții Ghinoiu riscă să răspundă penal după ce peste 80 de elevi din România înscriși în taberele organizate de ei au fost lăsați fără bilete pe aeroporturi din …

Citește mai mult

CSM Târgu-Jiu are încă doi salariați!

Clubul Sportiv Municipal Târgu-Jiu și-a mărit numărul de personal la 5 prin promovarea examenului scris, miercuri, al celor doi experți sportivi: Ilieș Dan Antoniu și Roșu Adrian, unul pe baschet și altul pe handbal. Primul a promovat proba scrisă cu nota 8 iar al doilea cu 7,50. Interviul ambilor va avea loc pe 2 iulie. Candidatura lui Roșu Adrian a …

Citește mai mult

Revoltă în rândul salariaților de la Cariera Lupoaia!

Salariații Carierei Lupoaia din primul schimb au ridicat, ieri, în sala de apel problema mijloacelor de transport care îi duc zilnic spre utilajele din carieră. Este vorba despre cele două mașini de pompieri, acceptate de CEO din primăvara acestui an pentru transport mix, salariați-piese-scule, în unitatea minieră. Mașinile respective nu pot ajunge, pe drumurile de carieră, la destinație, salariații parcurgând …

Citește mai mult

Boza operat la un spital din Cluj!

Sorinel Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, se află în concediu medical, după ce marți s-a internat într-un spital din Cluj pentru a suferi o intervenție chirurgicală în zona gâtului. Boza ar fi trecut cu bine de operația pe care a amânat-o de mai multe ori, din lipsa timpului aferent unei convalescențe impuse după intervenția chirurgicală. Reprezentanții CE Oltenia s-au limitat …

Citește mai mult

Numărul CONCEDIERILOR din CEO, REDUS la jumătate. LIDER: E DEFICIT MASIV de PERSONAL

Deşi în cadrul programului anual de disponibilizări colective erau prevăzute 200 de concedieri, de la 1 iulie, vor pleca acasă numai 100 de mineri şi energeticieni. Nicu Bunoaica susţine că numărul concedierilor colective a fost redus la jumătate, pentru că există un deficit masiv de personal în producție. Numai 4 salarii compensatorii vor primi, în acest an, angajaţii companiei miniere …

Citește mai mult

VIDEO. INCREDIBIL! Ministrul Muncii, Marius Budăi, crede că minerii au PENSII SPECIALE!

O discuție care a avut loc, marți, 25 iunie a.c., în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților relevă, în mod indubitabil, cât de nepregătiți sau prost informați sunt unii membri ai Executivului. La finalul unui dialog pe care deputatul liberal Dan Vîlceanu l-a avut cu ministrul Muncii, Marius Budăi, acesta a propus aviz nefavorabil pentru un amendament …

Citește mai mult

Câteva zeci de gospodării inundate într-o localitate din Gorj, după o ploaie care a durat câteva zeci de minute! Autoritățile locale, depășite de situație

O ploaie torențială, căzută marți la ora 19.10, a afectat în mai puțin de o oră în jur de 30 gospodării din comuna Hurezani, grădini și terenuri agricole. Apa a depăși în anumite curți chiar și un metru, proprietarii fiind izolați chiar în locuințe, până ce apele s-au retras. În zonă a intervenit brigada de pompieri din Hurezani care au …

Citește mai mult

Afaceristul Lungan, peste 400.000 de lei din asfalt și pavele! Romferex ia banii pe ACHIZIȚIE DIRECTĂ, iar munca o fac alții!

Ovidiu Lungan, patronul Romferex Import Export SRL Bălești, a câștigat prin achiziție directă la începutul acestei luni, o lucrare de reparații a unor străzi și trotuare în municipiul Motru. Achiziția a fost una directă, acesta neavând rivali pentru lucrările împărțite pe două loturi. Din acest motiv, afaceristul, extrem de zgârcit, a scăzut doar câțiva lei din valoarea estimată de autoritatea …

Citește mai mult

LIDER din CEO, MESAJ pentru CONDUCEREA COMPANIEI

Ion Popescu, transmite şefilor Complexului Oltenia că principala cauză a accidentelor de muncă e lipsa investițiilor în cariere și termocentrale NU a unor instructaje periodice de protecția muncii. Colegul electricianului, în vârstă de 46 de ani, decedat, săptămâna trecută, la Cariera Jilț Sud, după ce s-a electrocutat a reacționat la declaraţiile făcute de directorul de Resurse Umane al CE Oltenia, …

Citește mai mult

Cosașii profesioniști au mai dat o lovitură la Motru!

Săptămâna trecută, proprietarul unei mașini din municipiul Motru posta pe rețelele de socializare că geamul mașinii sale a fost spart de salariații de la Direcție Publică, aflați în activitatea de curățare a zonelor verzi. Ieri, incidentul s-a repetat, un alt proprietar postând că, ,,cosașii profesioniști,, i-au spart geamul mașinii, părăsind locul faptei. Ai asigurare CASCO pentru cosași? Nu? Acum trebuie …

Citește mai mult

Procurorul general al României a cerut instanței interdicție de părăsire a țării pentru Sorina și revizuirea deciziei de încuviințare a adopției fetiței. Judecătorii de la CA Craiova și procuroarea Pițurcă, anchetați de SIIJ!

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Bogdan Licu, a făcut, luni, demersurile legale pentru ca Sorina, fetița de 8 ani luată cu mascații, la finele săptămânii trecute, de la foștii asistenți maternali care au crescut-o, după ce a fost adoptată de un cuplu de români din SUA, să aibă interdicție de a …

Citește mai mult

Clubul Sportiv Municipal și-a angajat jurist, contabil și doi experți sportivi! Notele, puțin peste linie la scris și concurență aproape deloc

Cele patru posturi vacante scoase la concurs de Primăria Târgu-Jiu pentru Clubul Sportiv Municipal condus de Robert Bălăeț au fost ocupate în ultimele zile. Avocata Cepoi Marilena a obținut postul de jurist, intrând singură la proba de interviu, postul de contabil a fost ocupat de Vasile Morega iar experți sportivi sunt Ilieș Dan Antoniu și Roșu Adrian, ultimul neavând licență. …

Citește mai mult

Corpul de Control al prefectului la o PRIMĂRIE din Gorj! Edilul, acuzat că continuă să-și hărțuiască subordonații

La finalul săptămânii trecute, Corpul de Control al prefectului a ajuns la Primăria Albeni. Între timp, edilul l-a trimis în concediu pe secretarul primăriei obligând-o pe una dintre angajatele de la Urbanism să-i preia atribuțiile lui Răzvan Nica. Femeia a refuzat, iar reacțiile primarului au fost de filme cu nebuni, acesta izbind de nervi, telefonul de pământ. Jurista Malacu Delia, …

Citește mai mult

DRAMA care a sensibilizat o țară! SORINA a declarat în fața judecătorilor că NU dorește să fie adoptată de familia Săcărin. Cum a acționat ambasada SUA. Greșelile instituțiilor de forță ale statului

Cazul Sorinei, fetița de 8 ani, luată cu mascații de la familia care a crescut-o, lovită, târâtă pe asfalt de un procuror și dată spre adopție unei familii stabilită în SUA, a creat un val de emoție fără precedent în România! Autoritățile statului au reacționat extrem de lent și doar la nivel declarativ, asigurând deschiderea unor anchete și celeritate în …

Citește mai mult

Poluare cu la una dintre termocentralele CE Oltenia! Urmele neșterse a 1400 de litri de ulei de transformator provoacă nemulțumiri

Un canal de aducţiune al fostei termocentrale de la Chişcani, Brăila, care se varsă în Dunăre, a fost poluat accidental pe 6 iunie cu ulei, potrivit informaţiilor furnizate de Garda de Mediu Brăila. Din primele cercetări, uleiul a provenit de la un transformator al termocentralei, iar pata s-a întins pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi. Deși pata de …

Citește mai mult