Dezvăluiri

Stroe nu mai examinează pe traseu

Ștefan Țacu, șeful Serviciului Permise Gorj, a decis ca toți cei trei angajați care sunt urmăriți penal pentru săvârșirea unor fapte de corupție să nu mai aibă contact cu persoanele care vor să obțină permisul de conducere. Astfel, Stroe și Ciurea nu vor mai examina la proba practică de traseu. De asemenea, magistrații Tribunalului București au spus, în motivarea arestării …

Citește mai mult

Divizia Minieră și firma lui Izvoranu, amendate de ITM Gorj – Dosar penal pentru SRL-ul care a subcontractat serviciul de transport

Inspectoratul Teritorial de Muncă și-a finalizat raportul privind gravul accident, cu 12 victime,  de la Roșiuța, produs în luna octombrie a acestui an. Astfel, vinovăția în aces caz aparține firmelor care s-au ocupat de transportul salariaților. ITM a stabilit și cauza accidentului: starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculul, în special a sistemului de frânare, care nu a permis controlul autovehiculului în …

Citește mai mult

Judecătorul Boncu desfiinţează referatul prin care procurorul Moţa a cerut arestarea lui Condescu

Documentul redactat de judecătorul Teofil Boncu, după şedinţa de judecată în care a respins arestarea preventivă a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu, desfiinţează dur întregul referat întocmit de către procurorul Emil Moţa, care a confundat documente scanate cu falsuri, a înţeles greşit infracţiunea de spălare de bani şi a pus pe tapet intervenţii pentru care nu există probe. Judecătorul …

Citește mai mult

I-au intrat în casă și l-au amenințat cu un cuțit

Poliţia oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 39 ani, din localitate, despre faptul că C.C., de 35 ani şi P.I., de 18 ani, ambii din localitate, au pătruns fără drept în locuinţa sa. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, constatând că cei doi bărbaţi, pe fondul consumului de alcool şi al unei …

Citește mai mult

Posturile de director de la Spitalul Județean, scoase la concurs

Noul manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, medicul Nicoleta Manu, a decis să scoată la concurs toate posturile de director ale unității medicale și pe cele de șefi de secții, acolo unde acest lucru se impune, conform regulilor. „Toate posturile de directori și șefi de secție vor fi scoase la concurs. Mă refer la acele posturi care nu au …

Citește mai mult

Pachete și surprize de sărbători pentru nevoiașii de la Târgu-Jiu

Municipiul Târgu Jiu a intrat în febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Autorităţile din Târgu Jiu au planificat un program bogat de petrecere a sărbătorilor. Familiile cu venituri reduse din municipiul Târgu-Jiu vor primi pachete din partea Primăriei Târgu-Jiu. La Cluburile Vârstei a Treia vor fi organizate programe speciale. De asemenea, autoritățile pregătesc pachete cu dulciuri și jucării micuților cazați …

Citește mai mult

Pregătiți pentru deszăpezire

Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale, a anunțat că și în această iarnă, deszăpezirea va fi asigurată de firme competente. „Deszăpezirea continuă și în acest an. Sunt mai multe firme care au utilaje și tot ceea ce trebuie ca să avem o iarnă liniștită. Aceste firme sunt firma Gecor, din Giurgiu, care se va ocupa în continuare de DN 67. …

Citește mai mult

Liderii FNME, auncați peste bord! Golea, cel mai huiduit lider de sindicat: Niște inși dubioși, pesediști infiltrați, nu sunt membrii mei!

Unul dintre cei mai vocali secunzi ai lui Marin Condescu a fost alungat de sindicaliștii pe care, spune el, îi reprezintă. Este vorba despre vicele FNME, Marin Golea, care, în ultimul timp, a avut parte numai de huiduieli. Săptămâna trecută, acesta a fost huiduit de minerii de la Poiana, iar ieri, de angajați de la secția Benzi Magistrale, după cum …

Citește mai mult

CEO își închide o mină

CE Oltenia va închide mina de subteran de la Ploștina din zona Motru, aici lucrând aproximativ 300 de salariați. Din declarațiile din presă ale managerului CEO, Laurențiu Ciurel, aflăm că 200 dintre mineri se află în prag de pensionare. De asemenea, aproximativ 100 de salariaţi vor fi redistribuiți, urmând să lucreze în cariere. Mina Ploștina se va închide în această …

Citește mai mult

Un tânăr cu probleme psihice a incendiat casa părinților

Un bărbat cunoscut cu probleme psihice a incendiat casa în care locuia alături de familia sa. Pompierii s-au luptat cu flăcările zeci de minute, iar piromanul a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu-Jiu. Pompierii târgujieni s-au luptat mai bine de jumătate de oră cu flăcările care aproape au mistuit o casă din cartierul târgujian Vădeni. Unul …

Citește mai mult

Președinta Pro Animals a rămas fără arma neletală de autoapărare

Carmena Șerbănoiu, președinta Asociației Pro Animals România, a rămas fără arma neletală de autoapărare după ce a uitat să își prelungească permisul de port-armă. Carmena Șerbănoiu regretă că s-a ajuns aici și spune că are nevoie de o armă de autoapărare. Efectuând verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, poliţiştii din cadrul …

Citește mai mult

Poliţiştii i-au ridicat calculatoarele lui Condescu. Liderul sindical: Este o acţiune corectă

La nici 12 ore după ce judecătorii au respins cererea Parchetului de arestare a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu, poliţiştii „au călcat” din nou birourile Clubului Sportiv „Pandurii – Lignitul”, în căutarea mijloacelor informatice cu ajutorul cărora au fost falsificate, în opinia procurorilor, contractele de cesiune pentru care cei doi sunt cercetaţi penal. Despre acţiunea organelor de cercetare, Condescu …

Citește mai mult

Prima de Crăciun, în funcţie de rezultatul financiar al CEO

În perioada sărbătorilor, salariaţii Complexului Energetic Oltenia vor fi trimişi și în concediu fără plată, şi în şomaj tehnic. De asemenea, managerul companiei, Laurenţiu Ciurel, a declarat că se va decide acordarea primei de Crăciun numai în funcţie de rezultatul financiar al CEO, de la sfârşitul anului: „Vom vedea, abia cu două săptămâni înainte de Crăciun, dacă putem acorda prima”, …

Citește mai mult

Deputatul Iriza, patru angajaţi şi un colaborator: el decontează la Cameră în jur de 9.000 de lei

În urma unei analize realizate de Mediafax, rezultă că cei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, recordul fiind de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei. Astfel, potrivit informaţiilor remise de …

Citește mai mult

Condescu şi Temelescu, anchetaţi în libertate. Chestorul de poliţie Nicolescu şi senatorul Greblă „au picat pe fir” în dosarul liderului sindical

Judecătorii Tribunalului Gorj au respins, aseară târziu, cererea procurorului de arestare pentru 29 de zile a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu în dosarul în care sunt acuzaţi de delapidare, fals, uz de fals, înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. Dosarul celor doi a creat vânzoleală pe …

Citește mai mult

De la Paris, din vacanţa de logodnă, afaceristul Benegui confirmă amiciţia cu poliţistul Stroe, implicat în „mafia permiselor”

Omul de afaceri Marius Benegui, aflat în prezent într-o vacanţă „sentimentală” în cele mai romantice locuri ale lumii, a confirmat, exclusiv pentru Gorj Domino, relaţia de amiciţie cu poliţistul Nicu Cristian Stroe, acuzat de trafic de influenţă în dosarul „Mafia permiselor auto”. În acest dosar sunt cercetaţi – iar o parte dintre ei şi arestaţi – medici, poliţişti, asistente medicale …

Citește mai mult

Îngrijorare maximă la CE Oltenia!

Preţul energiei pe bursă scade vertiginos! Hidroelectrica şi Nuclearelectrica au reuşit să vândă o cantitate infimă de energie chiar şi la un preţ extraordinar de mic: 173 de lei pe MWh. Acest lucru produce îngrijorare maximă pentru conducerea CE Oltenia. Directorul Diviziei Energetice din cadrul CEO, Aurel Medinţu, a precizat ieri că scăderea preţurilor pe bursă nu este de bun …

Citește mai mult

Reorganizarea în CEO se împiedică! Încrengături în listele întocmite de şefii din filiale

Administraţia CEO nu a primit toate listele cu personalul care va fi trimis în producţie şi cu cel care va rămâne în TESA. Administraţia spune că le va reanaliza pe cele deja primite, cu posibilitatea unor „tăieri” masive din numărul prezentat de şefii din sucursalele şi subunităţile companiei. Mai exact, problema existentă în mai toate filialele CEO e reprezentată de …

Citește mai mult

Arestarea lui Condescu, judecată de finul tatălui unui fost asociat. Parchetul l-ar putea recuza pe magistrat

După ce a fost aproape întreaga zi  „oaspete”, în calitate de reţinut, al procurorilor de la Parchetul judeţean, Marin Condescu a aflat, în prag de seară, că îşi petrece noaptea în suspans, deoarece magistraţii Tribunalului Gorj, fiind copleşiţi de volumul mare de muncă, au amânat judecata în privinţa arestării sale pentru astăzi. Înainte să apară în faţa magistraţilor, pe holurile …

Citește mai mult

Medicul Dana Vodislav, arestată preventiv și demisă din funcţia de medic șef!

Toate cele zece persoane reţinute în dosarul eliberării frauduloase de permise auto, între care trei medici şi doi administratori ai unor şcoli de şoferi, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în urma unor decizii luate marţi seară de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor. Medicii Dana Vodislav, Rodica Lehner și Elena Dinică Băltărețu, instructorii auto și asistentele medicale vor …

Citește mai mult
error: