Dezvăluiri

FOTO: O FRUMOASĂ polițistă din Târgu Jiu APRECIATĂ de Ministerul de Interne! Ce GEST a făcut tânăra alături de colegul său!

În urmă cu puțin timp pe contul oficial de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne România a apărut un mesaj în care în care o tânără polițistă originară din Târgu Jiu și colegul ei au fost felicitați! Cei doi au reușit să îi salveze viața unui minor care s-a tăiat din greșeală la o mână improvizând un garou până ce la …

Citește mai mult

Angajații de la Centrul Social Motru vor salarii mai mari! Directorul, urmare a chenzinei mici, își vinde chiar purceaua crescută bio și mașina!

Salariații Centrului Social, opt la număr, în frunte cu directorul structurii Leurzeanu Marian, cu soția psiholog în aceiași instituție, dar și cu jurista unității, Tănăsescu Luminița, nevastă de consilier local PNL și membru în AGA la Direcția Publică Motru, au decis, în urmă cu câteva luni, să dea în judecată Primăria Motru, cerând drepturi salariale majorate. Deși, instituția le-a asigurat …

Citește mai mult

Salvarea CEO vine de la Ministerul Economiei

Mnisterul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, în conformitate cu prevederile europene şi naţionale privind ajutoarele de stat, a transmis, în data de 20 ianuarie, prin Consiliul Concurenţei către direcţiile specializate ale Comisiei Europene, formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia SA, potivit unui anunţ, publicat marţi, pe site-ul ceoltenia.ro. Astfel, în urma clarificărilor care au …

Citește mai mult

LIDER din CEO, SOLICITARE către GUVERN: Să reactiveze Ordonanța privind PLĂȚILE COMPENSATORII

Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia se așteaptă la concedieri colective în rândul minerilor și energeticienilor. Nicu Bunoaica crede că cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România va mai avea viitor. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit despre necesitatea restructurării companiei miniere și trecerea unor grupuri ale termocentralelor pe gaz. Liderul sindical de …

Citește mai mult

VIDEO. Fost polițist local, filmat în timp ce fura din autoturisme! A fost săltat de polițiștii de la Investigații Criminale!

Constantin Dragoș Medeleanu, polițist local, până anul trecut, a fost ridicat de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu, după ce a fost surprins, luni, 3 februarie a.c., în timp ce fura, în plină zi, dintr-un autoturism, în cartierul Griviței din Tg-Jiu. Polițiștii erau pe urmele lui Medeleanu de câteva zile, iar înainte să-l prindă …

Citește mai mult

Încep NEGOCIERILE în CEO pentru noul CCM. LIDER: Sunt ÎNGRIJORAT

Liderii celor patru federații semnatare ale contractului colectiv de muncă se vor întâlni, joi, pentru a demara procedurile de negociere a noului CCM. Majoritatea sindicaliștilor vor să solicite majorări salariale pentru mineri și energeticieni. Paul Constantinesu spune că e nevoie și de o nouă grilă de salarizare. În plus, afirmă că ar trebui majorate și primele de sărbători. Vicepreședintele Federației …

Citește mai mult

Foto: Un tânăr din Târgu Jiu s-a SUPĂRAT pe jardinierele de flori!

Un tânăr din Târgu Jiu a fost amendat, în weekend, după o escapadă în oraș, la Timișoara. Nervos, sâmbătă noaptea, și-a vărsat oful pe florile de pe podul Michelangelo. A fost prins și sancționat de polițiștii locali. Jardinierele de flori de pe Podul Michelangelo au fost, din nou, victimele vandalilor, anunță presa locală timișoreană. Un tânăr de 26 de ani …

Citește mai mult

Oficial! Prejudiciul de 6 miliarde de lei vechi de la Primăria Țicleni, în Raportul privind finanțele publice al Curții de Conturi!

Dezastru în gestionarea resurselor financiare ale orașului Țicleni –asta este concluzia, inclusă în raportul privind finanțele publice locale pe anul 2018, care se desprinde din constatările Curții de Conturi care a verificat activitatea Primăriei Țicleni. Inspectorii de conturi au descoperit că bugetul public al orașului a fost prejudiciat cu aproape 6 miliarde de lei vechi, generat de efectuarea de cheltuieli …

Citește mai mult

Federațiile din CEO cer întâlniri private cu Directoratul pe marginea CCM

Federațiile semnatare ale viitorului Contract Colectiv de Muncă au cerut și li s-au aprobat întâlniri separate cu Directoratul companiei pentru a veni, fiecare, cu propuneri pe marginea noului CCM. Federația Energetica va avea deja prima întâlnire, luni, la ora 14.00, urmând să-și prezinte punctul de vedere pe marginea creșterii salariilor, sporurilor, bonusurilor și pretențiilor financiare în viitorul CCM, negocierile oficiale …

Citește mai mult

Târgu-Jiu. CONTRE pe tema reînnoirii parcului auto al TRANSLOC. REACȚIA DIRECTORULUL

USR Gorj critică ideea directorului Transloc, Mihai Paraschiv, de a schimba autobuzele vechi din parcul auto cu unele scoase din uz din alte localităti din țară. Liderii Uniunii Salvați România și-a exprimat indignarea față de intenția șefului societății de transport în comun din Târgu-Jiu printr-un comunicat de presă. “Târgujienii nu trebuie tratați ca cetățeni de mâna a doua. Târgu-Jiul trebuie …

Citește mai mult

HALUCINANT! Ministrul liberal al Economiei a găsit soluția pentru eventualele concedieri din CEO: Minerii vor lucra la autostrăzi!

După ce s-au dat asigurări că programul de restructurare, parte a Memorandumului adoptat de Guvern pentru CE Oltenia, nu va include concedieri de personal, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și-a nuanțat declarațiile, joi, 30 ianuarie a.c., într-un interviu acordat HotNews.ro, iar într-un minut a și găsit soluția pentru minerii care ar putea rămâne fără locuri de …

Citește mai mult

CANDIDEAZĂ PREFECTUL Rujan la Primăria Târgu-Jiu? Ce ANUNȚ face

Numele lui Cristinel Rujan a fost vehiculat, în ultimele zile, pentru o candidatură pentru postul de primar al Municipiului Târgu-Jiu din partea Partidului Social Democrat. Mihai Weber spune că sondajul PSD pentru desemnarea candidatului la Primăria Târgu-Jiu nu a fost încă finalizat. Liderul social-democraților gojeni nu spune dacă în studiul sociologic a fost sau nu introdus și prefectul de Gorj, …

Citește mai mult

LIDER din CEO, OPTIMIST înaintea începerii negocierilor pentru noul CCM: Se găsesc bani pentru creșterea salarială

Eugen Iovan spune că în ciuda schimbării lui Sorin Boza din funcția de președinte al Directoratului Complexului Oltenia cu Daniel Burlan, la masa negocierilor pentru contractul colectiv de muncă se vor afla aceiași oameni. Liderul Sindicatului Energia Turceni este convins că în urma discuțiilor pentru noul CCM sindicatele vor reuși să obțină majorări salariale pentru mineri și energeticieni. Negocierile sindicate-administrație …

Citește mai mult

199 de ani de la Proclamația de Padeș! Muzeul „a sărbătorit” cu o expoziție cu costume populare din China

Săptămâna trecută, mai exact pe 23 ianuarie, Muzeul Județean trebuia să sărbătorească un eveniment istoric, mai exact, împlinirea a 199 de ani de la Proclamația lui Tudor Vladimirescu de la Padeș. Se putea marca evenimentul printr-o expoziție de fotografie, ori cu o masă rotundă cu intelectualii Gorjului, cu atât mai mult cu cât în holul instituției se află o portretul …

Citește mai mult

SURPRIZĂ URIAȘĂ! Iată SINGURUL NUME rămas în sondajul PSD pentru desemnarea candidatului la funcția de primar al municipiului Tg-Jiu! Ce spune Weber!

Fierbere mare în PSD Gorj, după ce organizația județeană a comandat un nou sondaj pentru desemnarea candidatului la alegerile locale, din vara acestui an, pentru postul de primar al municipiului Tg-Jiu! Din acest sondaj lipsesc cele trei nume vehiculate până acum ca posibili candidați ai social-democraților la Primăria Tg-Jiu, Adrian Tudor, Aurel Popescu și Ciprian Florescu, însă a apărut cel …

Citește mai mult

Primăria Bustuchin angajează avocat din banii elevilor bursieri

Primăria condusă de Ion Ciocea este în mijlocul unui nou scandal. Asta pentru că instituția vrea să angajeze avocat pentru a se apăra în procesul declanșat de fostul viceprimar de al PSD, banii pentru plata serviciilor juridice urmând a fi luați din bursele ciuntite ale elevilor de la liceul din Bustuchin. O declară un consilier local, supărat că bursele elevilor …

Citește mai mult

AMENINȚARE cu PROTESTE în CEO. Ce NEMULȚUMIRI sunt

Sindicalistul Ion Popescu îi cere lui Daniel Burlan, proaspăt numit președinte al Directoratului Complexului Oltenia, să intervină pentru a opri promovările pe criterii politice și sindicale la Cariera Jilț Sud. Președintele Sindicatului Renașterea a lansat apelul pe pagina de socializare. Ion Popescu amenință cu proteste, dacă nu vor înceta promovările pe pile. În plus, liderul sindical este nemulțumit că minerii …

Citește mai mult

Primarul Pigui, condamnat la 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei! L-a instigat pe șoferul Primăriei Peștișani să dea declarații false organelor judiciare!

Primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, a fost condamnat, marți, 28 ianuarie a.c., la 1 an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals în declarații. Magistrații au decis amânarea aplicării pedepsei și au stabilit un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Pigui trebuie să respecte mai multe măsuri, iar în caz contrar instanța poate revoca amânarea …

Citește mai mult

Ce AȘTEPTĂRI are LIDERUL FNME de la noul ȘEF al CEO

Dumitru Pârvulescu speră ca noul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, să vină cu un program, în perioada următoare, pentru compania minieră de la Târgu-Jiu. Daniel Burlan a fost numit, luni, președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, după ce Sorinel Boza a fost revocat din funcție de Consiliul de Supraveghere. Președintele supraveghetorilor CEO, Dumitru Mărculescu a explicat că …

Citește mai mult