Eveniment

Peste 100 de afaceriști din panificație, sancționați

În perioada 19-24 octombrie, poliţiştii au continuat seria acţiunilor de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Astfel, la nivelul judeţului Gorj, poliţiştii au efectuat 219 controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi peste 130 de mijloace de transport. A fost constatată o infracţiune la Legea nr. …

Citește mai mult

Bătaie între deținuți: bătăușii au ajuns la spital

Doi bărbați încarcerați la Penitenciarul Târgu-Jiu au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la spital, după ce s-au bătut. Potrivit unor surse medicale, unul dintre cei doi deținuți a fost înjunghiat superficial în zona toracelui, iar cel de-al doilea a suferit leziuni la nivelul feței. Cei doi au fost duși la UPU, pentru acordarea de îngrijiri medicale. „În cursul zilei de …

Citește mai mult

Prins în timp ce încerca să fure motorină din rezervorul unui tractor

Poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi de un bărbat în vârstă de 44 ani, din comuna Bâlteni, conducător auto în cadrul unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că a surprins un bărbat în timp ce încerca să sustragă motorină din rezervorul unui autotractor, iar la apariţia sa, acesta a fugit. La faţa locului s-a deplasat …

Citește mai mult

Scandal la un cunoscut club din Târgu-Jiu

Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către dispecerul unei societăţi de pază despre faptul că în incinta unei discoteci din municipiu (Clubul Caractere – n.red.) a avut loc un scandal între mai multe persoane. Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică s-au deplasat imediat la locul sesizării, cu ocazia verificărilor efectuate fiind identificaţi doi tineri în vârstă de 19, respectiv …

Citește mai mult

Schimbare de director la Direcţia Agricolă Gorj

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj va fi condusă de Dan Tănăsescu, după ce Ion Popescu a primit ordin de detașare. Fostul director Ion Popescu a declarat că va activa pentru următoarele două luni de zile la Ministerul Agriculturii, în urma unui ordin de detaşare pe care l-a primit în această săptămână. Ion Popescu a mai fost schimbat din …

Citește mai mult

Îi doare la bască! Papuzu și Militaru, polițiștii cercetați pentru omor, nu se prezintă la proces

În ciuda faptului că magistrații de la Tribunalul Caraș-Severin au trimis poliția după ei, Bogdan Papuzu și Cosmin Militaru, cei doi oameni ai legii judecați pentru omor deosebit de grav, nu se prezintă în fața instanței, astfel că amânările în procesul lor curg una după alta.   Polițiștii Bogdan Papuzu și Cosmin Militaru, foști angajați ai Postului de Poliție Stoina, …

Citește mai mult

Distinto, din nou la Târgu Jiu

Grupul „Distinto” va încânta din nou gorjenii cu un spectacol de zile mari. Cei trei tenori vor ajunge sâmbătă, 26 octombrie, la Târgu Jiu, urmând ca în cursul serii, începând cu orele 18.00, la cinematograful Sergiu Nicolaescu,  să cânte pentru toți cei care iubesc muzica de calitate. Evenimentul va avea loc în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 75 de ani …

Citește mai mult

„Obama de Meteor”, trimis în judecată pentru spălare de bani și evaziune fiscală

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a lui Potîrcă Constantin Ninel, pentru comiterea în formă continuată a două infracţiuni de evaziune fiscală şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare de bani. Ninel Potârcă a candidat la președinția României în 2009 (atunci primind supranumele de „Obama de Meteor” – n.red.), obținând destul de puține voturi. …

Citește mai mult

Contabilul și casierii Ocolului Silvic Turceni, reținuți pentru delapidare

Poliţiştii din oraşul Turceni au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, trei persoane cu vârste cuprinse între 49 şi 62 de ani, suspectate de comiterea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual şi uz de fals. Cele două femei și bărbatul reținuți sunt foști angajați ai Ocolului Silvic Turceni (unul este deja pensionar, ceilalți fiind concediați – n.red.). Continuând …

Citește mai mult

Criminalii de la Meriș, în continuare după gratii

Cei patru criminali care au torturat și ucis un tânăr doljean, traficant de stupefiante, și pe iubita sa, vor mai sta după gratii, în arest preventiv, după ce magistrații Tribunalului Gorj au decis menținerea stării de detenție. Cei patru au fost trimiși în judecată în vara acestui an de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Claudiu …

Citește mai mult

Vezi ce amenzi riscă şoferii, potrivit noului Cod Rutier!

Noul Cod Rutier e la un pas să fie aprobat. Acesta a trecut de ședința de miercuri a guvernanților și a fost publicat deja pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne. Noul document le va aduce șoferilor amenzi mult mai mari și sancțiuni mai drastice decât cele de până acum. Conform noului Cod Rutier, amenda maximă pe care o poate …

Citește mai mult