Mistere

În Egipt au fost descoperite peste 1000 de statui şi 8 mumii

Arheologii din Egipt au realizat una dintre cele mai mari descoperiri din ultima vreme de pe Valea Nilului. În mormântul unui nobil, de pe malul de vest al Nilului, specialiştii au găsit peste 1000 de statui, 10 sarcofage şi 8 mumii. Cercetările continuă, arheologii preconizând că vor descoperi mai multe astfel de obiecte. Ministrul Antichităţilor din Egipt presupune că mormântul …

Citește mai mult

Perversiuni şi practici sexuale înfiorătoare întâlnite de-a lungul istoriei. Explicaţiile specialiştilor legate de cazurile de zoofilie şi necrofilie

De-a lungul istoriei au apărut o mulţime de practici şi obiceiuri sexuale de-a dreptul bizare şi o mulţime de oameni au fost blamaţi de societate pentru gusturile cel puţin discutabile pe care le aveau. O analiză împreună cu un specialist a câtorva dintre perversiuni şi pracatici sexuale care au strânit numeroase controverse, făcută de ziarul Adevărul încearcă să prezinte câteva …

Citește mai mult

Obiceiuri şi tradiţii de mult uitate. Cum era sărbătoarea de Paşte în Bucureştii de altădată

Pentru moşii şi strămoşii noştri, Paştele însemna mult mai mult decât câteva zile libere şi un alt prilej de a sărbători cu mâncare şi băutură. Pe vremuri, oamenii trăiau cu nădejdea Învierii în toată perioada postului şi respectau cu sfinţenie toate tradiţiile şi obiceiurile pe care le impunea această mare sărbătoare. Cei mai în vârstă sunt de părere că sărbătorile …

Citește mai mult

O Evanghelie de 1500 Ani Susține că Iisus Hristos Nu a Fost Crucificat

În anul 2000, la Muzeul Etnografic din Ankara a fost descoperită o carte de aproximativ 1500 – 2000 de ani, care conține Biblia lui Barnabas, unul dintre discipolii lui Hristos. Existența evangheliei a fost menținută secretă, deoarece textul său conține informații controversate pentru Creștinism. Conform noii Evanghelii, Iisus nu este fiul lui Dumnezeu, ci doar un Profet, prin urmare, nu …

Citește mai mult

Oamenii de ştiinţă arată cum a traversat Moise Marea Roşie

Potrivit Discovery News, o simulare pe calculator a refăcut modul cum Moise a traversat Marea Roşie. Exodul spune că „Dumnezeu a împins apele cu un vânt suflând dinspre est”. Oamenii de ştiinţă au dat indicii asupra acestei întâmplări, considerând că „miracolul lui Moise” a fost posibil numai datorită unor fenomene naturale. Simularea pe calculator arată faptul că, pentru a despărţi …

Citește mai mult

Cei mai cruzi conducători din istorie. Cine sunt liderii care au ucis cu sânge rece milioane de oameni

Lideri precum Adolf Hitler, Stalin ori Saddam Hussein sunt arhicunoscuţi pentru cruzimea şi despotismul cu care au condus, însă lista tiranilor este mult mai mare şi cuprinde personalităţi despre care istoria oferă mai puţine date. 1. Leopold al II-lea al Belgiei, regele-călău Deşi a fost monarh al Belgiei, Leopold al II-lea a domnit peste statul Congo, din 1885, până în …

Citește mai mult

O piramidă de acum 4.000 de ani a fost descoperită în Egipt! Ce se află înăuntru

Piramida se afla în apropiere de Cairo, în necropola regală Dahshur. O echipă de arheologi egipteni a descoperit ruinele unei piramide care datează de acum 3.700 de ani. Piramida a fost construită în timpul dinastiei a XIII-a, în necropola regală Dahshur, care se afla la sud de Cairo. Este o descoperire extrem de importantă, anunţa Ministerul Antichităţilor din Egipt. Ridicată …

Citește mai mult

Comoară fabuloasă, descoperită de un muncitor care lucra la canalizare

O echipă de muncitori a descoperit 19 amfore pline cu monede din bronz din secolul al IV-lea, comoară de mare valoare istorică, în tipul unor lucrări de canalizare efectuate în sudul Spaniei. „Este un grup unic de astfel de obiecte”, a afirmat la o conferință de presă Ana Navarro, director al Muzeului de arheologie din Sevilla, unde au fost depozitate …

Citește mai mult

Ce conține „Arhiva Apocalipsei”, clădirea de lângă Polul Nord menită să reziste oricarei catastrofe

In Norvegia s-a deschis de curand „Arhiva Apocalipsei”. Cladirea se afla aproape de Polul Nord, in Svalbard, Norvegia, unde a fost construit si depozitul care pastreaza mostre de seminte din intreaga lume. Noua cladire fortificata se numeste World Arctic Archive si nu contine seminte, ci o baza de date, scrie Gizmodo. Arhiva se afla destul de aproape de banca de …

Citește mai mult

Sifilisul: boala epocii moderne. Istoria răspândirii sale și oamenii faimoși pe care i-a afectat

Cristofor Columb a adus din Lumea Nouă nu doar porumbul sau tomatele,ci și boli. Exploratorii au dus în America variola,care a decimat populația indigenă,dar s-au întors de acolo cu o boală nouă:sifilisul. La scurt timp după întoarcerea primilor exploratori în Europa,la Napoli apar primele semne ale unei boli teribile care face ravagii printre bărbați. Sifilisul,o boală cu un puternic stigmat …

Citește mai mult

Seceta are consecinţe dramatice asupra Mării Moarte

La câteva sute de metri sub fundul Mării Moarte, cercetătorii au descoperit dovezi în legătură cu trecutul mării, descoperind că marea a trecut prin etape de secetă extremă. Savanţii au observat că seceta din zona Mării Moarte s-a accentuat acum 120.000 de ani, şi-a revenit în parametri normali, apoi a avut încă o etapă de secetă accentuată acum 10.000 de …

Citește mai mult

Sclavia sexuală şi alte secrete întunecate ale Imperiului Mongol

În secolul XIII, mongolii au început să creeze unul dintre cele mai mari imperii. Deşi aveau reputaţia doar de războinici, familia conducătoare a Mongoliei a devenit unul dintre cele mai bogate clanuri din lume. List Verse prezintă o listă cu 4 secrete întunecate ale mongolilor. 1. Crima Ginghis Han a comis prima sa crimă la vârsta de 14 ani. Conform …

Citește mai mult

O medalie de aur de 100 de kilograme, furată dintr-un muzeu din Berlin

Cea mai mare medalie comemorativă de aur din lume, cântărind 100 de kilograme, a fost furată de la Muzeul Bode din Berlin. Medalia numită ”Big Maple leaf” a fost realizată în 2007 de Monetăria Regală din Canada într-o serie foarte limitată. Cu un diametru de 53 de centimetri și o grosime de 3 centimetri, medalia comemorativă este realizată din aur …

Citește mai mult

FOTO Aisbergul care a scufundat Titanicul

În ziua de 12 aprilie 1912,căpitanul W.F.Wood,care călătorea cu vaporul S.S.Etonian,a fotografiat un aisberg masiv,impresionat de forma sa distinctivă. Wood a și developat poza și a adnotat-o cu coordonatele geografice ale aisbergului,iar fotografia s-a păstrat până în zilele noastre. Astăzi,experții în tragedia Titanicului spun că Wood a fotografiat chiar aisbergul care a dus la scufundarea legendarului vas. La două zile …

Citește mai mult

Povestea adevărată a Frumoasei și Bestiei! Care a fost sursa de inspirație a celebrului basm

Basmul ”Frumoasa și Bestia” a fost publicat pentru prima dată în 1740. Povestea scrisă de autoarea franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve a fost prescurtată, rescrisă și republicată de Jeanne-Marie Leprince de Beaumont, în 1756, apoi de poetul și romancierul scoțian Andrew Lang, în 1889, aceste versiuni fiind cele mai cunoscute. Mai mulți experți consideră că basmul a fost inspirat de …

Citește mai mult

Ce ar trebui să ştiţi despre… Marele Zid Chinezesc

Impresionant prin grandoara sa dar şi prin legendele apărute de-a lungul secolelor, Marele Zid Chinezesc, rămâne şi astăzi una dintre destinaţiile turistice preferate. Vă prezentăm, în continuare, 10 lucruri pe care ar trebui să le ştiţi despre Marele Zid Chinezesc. Contrar tuturor vorbelor existente în jurul Marelui Zid Chinezesc, acesta nu se poate observa de pe lună cu ochiul liber. …

Citește mai mult

Cele mai preţioase zece tezaure descoperite vreodată

Vânătoarea de comori ascunse este veche de când lumea. Tezaurele sunt colecţii de obiecte preţioase – monede, bijuterii, de obicei din aur, argint sau pietre preţioase – care spun povestea unor vremuri apuse de secole, despre care uneori există puţine informaţii. Iată o listă a zece astfel de comori descoperite: 1. Tezaurul din Środa, Polonia Tezaurul din Środa reprezintă una …

Citește mai mult
error: