miercuri , 19 februarie 2020 - 19:35

Social

Aglomerație la service-urile auto. Vezi ce amenzi riști dacă nu ai cauciucuri de iarnă!

Veștile proaste primite de la meteorologi și legea care îi obligă pe șoferi să își echipeze mașina cu anvelope de iarnă în cazul în care circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, i-au speriat pe șoferi. Aceștia au făcut coadă în fața service-urilor auto pentru a fi siguri că își schimbă cauciucurile la timp. Service-urile auto au …

Citește mai mult

Profesorii se pregătesc de grevă

La începutul lunii noiembrie, cadrele didactice din judeţul Gorj s-au alăturat protestelor iniţiate de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ(FSLI), prin care profesorii din întreaga ţară şi-au revendicat anumite drepturi, respectiv acordarea a minim 6% din PIB pentru educaţie, majorarea cu 50% a salariilor profesorilor debutanţi şi, de asemenea, depolitizarea învăţământului. Protestele iniţiate de cadrele didactice nu au avut rezultatul …

Citește mai mult

Medicii intră în grevă

Medicii din întreaga ţară vor intra astăzi în grevă. Este vorba despre o grevă de avertisment care va  dura două ore, respectiv între orele 08.00 şi 10.00. În acest interval orar, la toate spitalele vor fi asigurate doar o treime din serviciile medicale, respectiv urgenţele. Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie …

Citește mai mult

Frig, ninsori şi vânt în următoarele zile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă o răcire accentuată, ninsori şi intensificări ale vântului, începând de astăzi. În intervalul 25 noiembrie (ora 02:00) – 28 noiembrie, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius, …

Citește mai mult

Tabără de astronomie și astrofizică pentru elevi

Elevii gorjeni au ocazia să participe la Tabăra Națională de Astronomie și Astrofizică „Marian Dacian Bica”. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centru UNESCO vor organiza în perioada 19-23 decembrie 2013, în localitatea Voroneţ, judeţul Suceava, cea de a IV-a ediţie a Taberei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”. La tabără pot participa elevii …

Citește mai mult

„Și noi avem ceva de spus!”

Mădălina Ion, eleva din Colegiul Național „Spiru Haret”, scrie astăzi, din nou, în cadrul rubricii „Și noi avem ceva de spus!” a cotidianului nostru. Tânăra a ales să scrie despre prietenie și să ne împărtășească experiențele sale, mai ales pentru că vrea, ca într-o bună zi, să devină jurnalist. Termenul „prietenie” este folosit cu multă ușurință în zilele noastre! Ca …

Citește mai mult

Simpozion naţional studenţesc la Tismana

Arhiepiscopia Craiovei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova organizează săptămâna viitoare, în zilele de 27-28 noiembrie, cea de a IV-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc, închinat anul acesta Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi teologiei pr. prof. Dumitru Stăniloae. Evenimentul va avea loc la Mănăstirea Tismana şi se va desfăşura pe două secţiuni: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, punte …

Citește mai mult

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UCB Conferinţa internaţională „ECO-TREND 2013 – Criza şi convergenta în Uniunea Europeană”

Facultatea de Ştiințe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu în parteneriat cu Academia Română, Asociaţia Facultăţilor de Economie din România şi Asociaţia Internaţională pentru Promovarea şi Dezvoltarea Educaţiei şi Cercetării organizează în perioada 22-23 noiembrie 2013, ediţia a X-a a Conferinţei ştiinţifice internaţionale „ECO-TREND 2013 – Criză şi convergență în Uniunea Europeană”. Deschiderea conferinţei …

Citește mai mult

Călinoiu prezintă proiectul de formare a angajaților la București

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, va participa astăzi la cea de-a 13-a reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (CM PO DCA), ce se va desfășura în București, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00. Cu această ocazie, Consiliul Județean Gorj a fost invitat să prezinte proiectul „Consolidarea sistemului de formare continuă a angajaților Consiliului …

Citește mai mult

Noi reguli pentru cadrele didactice

La începutul lunii octombrie, Parlamentul a modificat legea privind protecţia drepturilor copilului. Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat, marţi, modificările aduse legii, marcând astfel Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie. Potrivit noilor reglementări, scoaterea elevilor din clasă în timpul orei, trimiterea lor la colţ, …

Citește mai mult

Serile „Filocalia”, la Târgu-Jiu

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu-Jiu, a organizat în această săptămână evenimentul religios „Filocalia”, ediţia XXII, găzduit de Casa Armatei. Cu acest prilej, în prima zi a manifestării, luni, 18 noiembrie, lect. univ.dr. Ionel Ungureanu, din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, a susţinut o conferinţă pe tema „Şederea bisericească în societatea contemporană”. Marţi, …

Citește mai mult

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul joi, 21 noiembrie, de praznicul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Cu acest prilej, credincioşii vor avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care vor săvârşi slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Prăznuirea Intrării în …

Citește mai mult

Reținut pentru furt de produs petrolier

În după-amiaza zilei de 19 noiembrie, poliţiştii din cadrul Politiei Oraşului Novaci, au depistat pe DN 67 Bengeşti Ciocadia, pe S.G.C., de 28 ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea o autoutilitară în care transporta cantitatea de aproximativ 1.100 litri produs petrolier. La solicitarea poliţiştilor, conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă sau transport pentru marfa. Acesta …

Citește mai mult

Elevii ȘPA, rezultate de excepție

Elevii Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu și-au făcut din nou profesorii mândri. Cele mai recente reușite înregistrate de instituție sunt cele ale elevilor Răzvan  Popescu și Roxana Croitoru, Răzvan obținând premiul II la Festivalul „Maria Lătărețu”, desfășurat în urmă cu două săptămâni la Târgu Jiu, iar Roxana fiind invitată să jurizeze un concurs de muzică populară. Răzvan Popescu …

Citește mai mult

Ion Drăgan, premiat de revista VIP

Îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Drăgan a fost premiat de către revista VIP. Mai exact, acesta a fost invitat să participe la Gala premiilor VIP, intitulată generic „Romanați – Inima Olteniei!”, eveniment în cadrul căruia i-a fost acordat premiul revistei VIP la categoria „Folclor”. Interpretul de muzică populară Ion Drăgan s-a numărat printre invitații speciali ai Galei Revistei VIP. …

Citește mai mult

Ion Răducan a obținut marele premiu la festivalul „Vatră de dor” de la Cluj

Instrumentistul Ion Răducan a reușit din nou să aducă acasă, în județul Gorj, trofeul unui festival de muzică. De această dată este vorba despre Festivalul-Concurs Național „Clujule, vatră de dor!”, desfășurat în perioada 15-17 noiembrie la Cluj-Napoca. Elevul Școlii Populare de Artă (ȘPA) din Târgu Jiu a reușit să-și devanseze concurența și să obțină marele premiul al competiției. Ion Răducanu …

Citește mai mult

Studenții gorjeni, dialog cu viceconsulul Ambasadei SUA

Studenții gorjeni înscriși la facultăți acreditate, forma de învățământ ZI, care doresc să lucreze în Statele Unite ale Americii pe timpul verii prin intermediul programului Summer Work and Travel, pot obține informații referitoare la acest program, direct de la o persoană autorizată. Mai exact, cei interesați pot discuta prin intermediul Facebook-ului cu Diana Bates, viceconsulul Ambasadei SUA și administratorul programului. …

Citește mai mult

Află cum va fi vremea până pe 1 decembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 18 noiembrie – 1 decembrie. Până pe 22 noiembrie, valorile termice vor crește ușor, iar vremea se va menţine mai caldă decât în mod obișnuit în aceasta perioadă a anului, cu o medie a maximelor diurne în jurul valorii de …

Citește mai mult

Postul îi sărăcește pe gorjeni

Creștinii ortodocși au intrat săptămâna trecută în Postul Crăciunului; astfel, timp de cinci săptămâni, cei care postesc au interzis la mâncărurile care conțin carne, ouă sau lactate, produsele recomandate fiind cele pe bază de legume și fructe. Deși nu mai dau banii pe carne, cei care postesc susțin că mâncarea specifică acestei perioade nu este foarte accesibilă. Chiar dacă au …

Citește mai mult