Tradiții

Mângâierea Crucii: cinstind crucea, cinstim pe Hristos, viața

Ce înseamnă crucea pentru omul de azi şi cum e ea asumată de credincios? În genere, privită oarecum din afara sferei credinţei, crucea ar putea fi considerată un simplu simbol religios sau, mai precis, un semn distinctiv confesional, ale cărui prezenţă şi funcţie în spaţiul public ar putea pune eventual unele probleme legate de libertatea de conştiinţă a membrilor unei …

Citește mai mult

Canalul Morţii sau „Golgota Dobrogeană”

Canalul Dunare-Marea Neagră, lucrare faraonică, după spusele unora, eroică, după spusele altora, a început în luna mai a anului 1949 cu mijloace rudimentare din vremea Egiptului Anti: lopata, barosul, targa şi taranacopul. Proiectul a fost impus de la Moscova de Iosif Vissarionovici Stalin şi a fost pus în practică de comuniştii romani în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Potrivit proiectului, …

Citește mai mult

Părintele Daniil sau Sandu Tudor, mucenicul Rugului Aprins

Alexandru Teodorescu, născut în anul 1896, pseudonim literar, Sandu Tudor a fost om cu o personalitate puternică. Era atras de substratul tainic al lucrurilor. Cult, orientat spre literatură patristică și mistica vieții călugărești, este pasionat de publicistică. A colaborat la revista Gândirea, iar mai apoi, în 1930 avea să editeze chiar el două reviste ,,Credința” și ,,Floarea de Foc”. Parintele …

Citește mai mult

Religia se predă în toate ţările europene

În toate ţările din Uniunea Europeană, ora de religie este prezentă într-o formă sau alta în şcolile publice finanţate de stat. Dimensiunea naţională a prezenţei religiei în şcolile europene este diversă, cu rădăcini adânci în spiritualitatea, cultura şi istoria fiecărei ţări. Diferenţele ţin atât de statutul, cât şi de organizarea şi abordarea studiului religiei în şcolile europene. Astfel, studiul religiei …

Citește mai mult

Povestea celor 40 de ofițeri viteji care au rămas în istorie ca „cei 40 de Mucenici”

În timpul împăratului roman Licinius (308-324), prigoana împotriva creştinilor devenise cumplită. Cetatea Sevastiei, din Armenia, era condusă de un comandant pe nume Agricola. În oastea romană, cantonată în Capadocia, se aflau patruzeci de ofiţeri viteji, căliţi în numeroase războaie, care mărturiseau credinţa în Iisus Hristos. Aceasta este povestea celor 40 de Mucenici. Securitatea veghează ca supuşii să gândească corect Prigoana …

Citește mai mult

Motive pentru care Religia trebuie să rămână în şcoală

Nu voi vorbi în calitate de preot sau de profesor, ci în calitate de părinte, nu voi pretinde că spun ceva nou, original sau revoluţionar. Doresc, pur şi simplu, să-mi fac opinia auzită şi să mă alătur tuturor celor care au o fărâmă de credinţă în Dumnezeu; să mă alătur celor care gândesc cu mintea lor, şi nu cu mintea …

Citește mai mult

Rugăciunea pentru cei adormiți

Cea mai întâlnită formă de ajutorare a celor adormiți este rugăciunea. Rugăciunea Bisericii împreună cu rugăciunea personală ne pun în contact cu Maica Domnului, cu sfinții, care pot mijloci la Dumnezeu iertare și mântuire pentru cei adormiți.   Deși comentariile despre moarte nu sunt comode pentru omul contemporan, existând o oarecare aversiune față de această temă, totuși moartea este o …

Citește mai mult

Viața Sfântului Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi

Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moşia părinţilor, unde, înfăşurat într-un cearşaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de dânsul.   După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 …

Citește mai mult

„Pe lângă cunoaştere şi trăire, credinţa trebuie şi mărturisită”

În prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Conform tradiţiei, după întâmpinarea înaltului ierarh la Reşedinţa mitropolitană, fiecare preot slujitor a mers în procesiune către catedrală, purtând în mâini o …

Citește mai mult

Sfânta Împărtășanie sau Taina Euharistiei

Sfânta Împărtășanie este Taina prin care, sub chipul pâinii și al vinului, creștinul primește Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Această Sfântă Taină se mai numește și Euharistie, adică mulțumire sau recunoștiință, deoarece când a instituit-o la Cina cea de Taină, Mântuitorul a mulțumit lui Dumnezeu înainte de împărtășirea Sfinților Apostoli. Sfânta …

Citește mai mult

Puterea Milosteniei și cultul morților în Gorj

Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit (Matei 25, 35) Milostenia este o atitudine de dragoste și milă pentru cel care se află în mare nevie. Ea este un gest creștin de a face bine, fiind mult mai  pretioasa decat un act de generozitate sau …

Citește mai mult

Valeriu Gafencu, unul dintre sfinții închisorilor

Și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adept al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-i credința. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o …

Citește mai mult

Nicolae Steinhardt și „jurnalul pătimirii”

S-a născut într-o familie de evrei, acum aproape 100 de ani, pe 29 iulie 1912, undeva în comuna Pantelimon din judeţul Ilfov. Fiu al lui Oscar Steinhardt, veteran în Primul Război Mondial, decorat cu Virtutea Militară, de profesie inginer şi arhitect, Nicu-Aurelian Steinhardt avea să cunoască un destin cu ciudate suişuri şi coborâşuri şi cu şi mai ciudate întâlniri cu …

Citește mai mult

Preoţii ortodocşi chinuiți în închisorile comuniste

După instalarea regimului totalitar, sute de preoţi ortodocşi au fost arestaţi şi anchetaţi în închisori ca Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla. Trimişi să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câţiva chiar deportaţi în Siberia, de cele mai multe ori pentru acuzaţii total nefondate, au fost socotiţi periculoşi pentru noua orientare de stat. Această acţiune a început din 1945, continuând cu …

Citește mai mult

De Dragobete, fetele mari strâng apa zânelor pentru a fi frumoase și drăgăstoase

În fiecare an, pe data de  24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele sau Ziua Națională a iubirii. Potrivit tradiției, există foarte multe superstiții legate de această zi, multe dintre acestea vizând tinerele sau cuplurile de îndrăgostiți. Tradiția spune că Dragobetele marchează începutul primăverii. Acesta este cunoscut ca fiind fiul Babei Dochia, un flăcău voinic, chipeș și iubăreț care colindă pădurile. Dragobete …

Citește mai mult

Spovedania sau Mărturisirea și rolul său

În vremea postului creștinul trebuie să-și încununeze strădania de viețuire, postire și rugăciune prin Sfânta taină a Spovedaniei. Spovedania este sfânta taină (una din cele 7 ale Bisericii) prin care creștinul primește, după mărturisirea păcatelor cu zdrobire de inimă și adâncă părere de rău, iertarea și reașezarea în starea harică din care decăzuse pentru o vreme datorită săvârșirii păcatelor. Întrucât …

Citește mai mult

Să nu uităm de rugăciune!

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre lucruri ce ţin de organizarea şi abordarea anumitor aspecte din eparhia în care a fost recent întronizat, dar şi despre probleme ale societăţii de azi, ale omului aflat tot mai mult în faţa pericolului însingurării. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, prin voia lui Dumnezeu, aţi ajuns Arhiepiscop al Timişoarei …

Citește mai mult

Despre Maica Domnului – portrete transmise de tradiția creștină

Pe Maica Domnului o cunoaştem mai ales din icoanele ei, nelipsite din orice biserică, o cunoaştem prin rugăciunile pe care i le adresăm şi din teologia Bisericii. În afara acestor surse, există şi nişte portrete, atât fizice, cât şi morale, pe care ni le-a transmis Tradiţia. O asemenea descriere se găseşte în „Cuvântul despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi …

Citește mai mult

„Săptămâna albă”. Începe lunga călătorie a Postului Mare

După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere, numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în care nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă şi peşte. Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea …

Citește mai mult
error: