Câţi bani vor primi minerii şi energeticienii de Sărbători

bani-ceo-miner

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor afla astăzi ce primă vor încasa în acest an de Sărbători. Majorarea primei de final de an va fi decisă în cadrul şedinţei Comisiei mixte administraţie-sindicate programată pentru după-amiaza acestei zile.

Administraţia şi sindicatele vor stabili dacă suma de 550 de lei acordată sub formă de tichete-cadou va putea fi suplimentată din economia la fondul de salarii. Suma de 550 de lei este prevăzută în contractul colectiv de muncă şi va fi primită sigur de către cei peste 15.000 de mineri şi energeticieni. Rămâne de văzut dacă au mai rămas bani la fondul de salarii, mai ales că numărul de salariaţi s-a redus cu peste 2.000 în urma disponibilizărilor din această vară. În timp ce liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia sunt de părere că suma de 550 de lei ar putea fi dublată, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie declară că acordarea unui bonus a fost afectată de faptul că s-a lucrat şi şapte zile pe săptămână în ultimele luni, iar vacanţa de sărbători nu mai există, ca în anii trecuţi. De asemenea, economia la fondul de salarii ar fi fost diminuată şi prin majorările de salarii acordate la 2.700 de angajaţi, în cadrul procesului de echilibrare a lefurilor.

loading...
Loading...

Citește și

Supercom, băgată și pe gâtul consilierilor din Albeni!

În ședința din 16 august, a șasea ca număr pentru schimbarea operatorului de salubritate al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: