CAZUL „PEDICHIUIRA” lui Rotaru. CÂND va lua Romanescu o DECIZIE


Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei Târgu-Jiu nu a finalizat, deocamdată, analiza în cazul Direcţiei Publice de Patrimoniu.

Marcel Romanescu speră ca, în perioada următoare, comisia de disciplină să ia și ultimele declarații și să-i propună o soluție de sancţionare a lui Marian Rotaru. Directorul Direcţiei de Patrimoniu din subordinea Primăriei Târgu-Jiu a şocat o ţară întreagă după ce a pus o subordonată să-i facă pedichiura. Pe data de 26 noiembrie, 11 aleși municipali au votat pentru demiterea lui Marian Rotaru din fruntea Direcției de Patrimoniu, ca urmare a scandalului ”pedichiura”. Secretarul Primăriei Târgu-Jiu a refuzat, însă, să avizeze un document despre care, de la bun început, a susținut că n-ar fi legal, întrucât consilierii n-ar putea da jos un director din aparatul primarului. “Am avut o discuţie cu preşedintele comisiei de disciplină. Continuă analiza şi-n momentul de faţă. Sperăm ca-n perioada imediat următoare să fie luate și ultimele declarații și să mi se propună o soluție. Este vorba de cazul “Pedichiura”, de acele imagini în care Marian Rotaru a fost surprins în ipostaze neortodoxe pentru o instituţie publică. Sper ca toţi cei care vor fi chemaţi la comisia de disciplină să spună tot. Secretarul primăriei nu a semnat proiectul de hotărâre de demitere a lui Marian Rotaru pentru că a respectat legea. Legea spune foarte clar că angajatorul face şi destituirea. Destituirea dintr-o funcţie publică nu este apanajul Consiliului Local”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

loading...
Loading...

Citește și

Bravo, ai ȘTIL!

Primele salopete de vară vin în CEO în mai! Până atunci, inspectorii sociali vor face …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.