Ce DECIZIE s-a luat în CAZUL profesoarei de limba română din Bengești-Ciocadia care cântă la toate orele!


Iuliana Rădulescu, profesorul de limba română de la Școala din Bengești-Ciocadia, reclamată de părinți pentru comportament inadecvat la catedră, cadrul didactic cântând la cursuri în loc să predea materia din programă, s-a ales ieri cu contractul de muncă desfăcut. Deși i s-a înmânat decizia de desfacere a contractului de muncă cu școala, profesoara a refuzat să primească documentul. Decizia a fost scrisă după ce cadrul didactic a refuzat prezența la cabinetul de medicina muncii, locul unde ar fi fost verificată dacă este aptă pentru a preda în învățământ. Rădulescu și-a făcut orele atât miercuri, în aceeași manieră, cum o va face și joi.

Profesoara de limba română venită la Bengești-Ciocadia prin restrângere de activitate de la un liceu din Târgu-Jiu, loc în care a fost acuzată de abateri disciplinare atât de către colegi cât și de elevi și părinți, are toate șansele să își facă orele fără să mai fie plătită.
De altfel, începând de miercuri, contractul acesteia de muncă cu școala s-a întrerupt, pentru că aceasta a refuzat un control medical impus de situația de fapt, adică de felul în care aceasta își desfășoară orele cântând în loc să-și predea materia. Mass-media a publicat deja mai multe filmări în care, cadrul didactic, cântă la ore și cere să fie filmată de elevi, ori pune elevii să cânte în loc să-i asculte materia.
Deja, de două ori, testată de un reprezentant al IȘJ Gorj, profesoara a primit calificativul nesatisfăcător.
Părinții elevilor din școala gimnazială au amenințat până la IȘJ că își vor retrage copiii din școală dacă profesoara își mai continuă activitatea în această unitate de învățământ.
Iuliana Rădulescu a dat cu subsemnatul de câteva ori la poliție în Târgu-Jiu, reclamându-și superiorii și colegii din școală. În locul, profesoarei de română, IȘJ Gorj va trebui să desemneze un înlocuitor.

loading...
Loading...

Citește și

Feurdean susține astăzi la Camera Deputaților reducerea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare în minerit și energie!

Ioan Feurdean, secretarul Sindicatului Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Lupoaia, a fost delagat să reprezinte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.