CE DECIZII au luat LIDERII PSD Gorj în CJEX


Social-democrații gorjeni au stabilit, la întâlnirea de marți, ca 500 de delegați să participe la conferința județeană de alegeri.

Florin Cârciumaru a anunțat că, acum, se așteaptă ca liderii de la București să stabileacă data alegerilor pentru noua conducere a PSD Gorj. Liderul social democraților gorjeni îl contrazice pe viceprimarul Târgu-Jiului, Adrian Tudor, care a declarat, zilele trecute, că alegerile interne se organizează în grabă. „Am discutat de primul pas care trebuie făcut, în sensul ca în fiecare organizație teritorială să se stabilească numărul și cine va participa la conferința județeană în calitate de delegat. Pentru ca, la nivel de județ, să organizăm o conferință județeană cu o participare de 500 de persoane și, practic, am stabilit numărul de delegați pe fiecare organizație în parte. Am rezolvat această problemă și, în momentul respectiv, putem discuta cu conducerea centrală, ca, în funcție de disponibilitatea dânșilor, să fixăm data când va avea loc conferința județeană de la Gorj. Dacă delegații care vor participa la conferința județeană mă vor vota, îmi doresc să rămân în continuare lângă actuala echipă în calitate de vicepreședinte. Eu consider că domnul Tudor nu are dreptate, nu este nicio grabă, dacă ținem cont de faptul că avem în față 4 examene puternice până în 2020. Deci, echipa trebuie stabilită cât se poate de repede, să fim o echipă puternică pentru ce ne așteaptă”, a declarat Cârciumaru.

„Unitatea PSD NU poate fi tulburată”

Florin Cârciumaru este convins că PSD Gorj va rămâne un partid unit și după schimbarea actualei conduceri. „Eu consider că unitatea PSD nu poate fi tulburată, pentru că s-a dovedit încă o dată că unitatea organizației este foarte puternică. Chiar a fost o surpriză plăcută, pentru că și primarii care erau în discuții că ar colabora cu alte partide, au fost prezenți. Am hotărât cu toții să fim în continuare o echipă unită, să facem un transfer de funcții, nu de putere, de la o generație la alta, să rămânem lângă viitoarea echipă, ca, împreună, să fim și mai puternici, să obținem rezultate mai bune pe viitor. Normal, că funcțiile, pe viitor vor fi ocupate și de oameni din actuala echipă, dar vor fi și nume noi. Este o competiție democratică și fiecare membru PSD poate să-și depună candidatura pentru funcția de secretar, de vicepreședinte și chiar pentru funcția de președinte executiv și președinte al organizației”, a mai spus președintele PSD Gorj.

Ce spune de RELAȚIA cu ALDE

Florin Cârciumaru spune că are o relație bună cu liderii ALDE Gorj. Senatorul PSD îl laudă pe primarul ALDE al orașului Rovinari, Robert Filip. “Personal, am o relație foarte bună cu Ion Iordache și Robert Filip. Pe domul primar l-am sunat și l-am felicitat pentru modul în care a împodobit orașul de sărbători. I-am spus că dincolo de activitatea politică, eu, ca fost primar, îl apreciez. Am demonstrat, de-a lungul timpului, că știu să am o relație bună cu toți adversarii politici, așa mi se pare normal”, a conchis liderul PSD Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

LIDER PSD: Florescu are SUSŢINEREA TOTALĂ a partidului pentru CANDIDATURA la Primăria Târgu-Jiu

Gabriel Giorgi este convins că Ciprian Florescu ar câștiga fără probleme mandatul de primar, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: