Ce evenimente vor avea loc pe 1 MAI la Târgu-Jiu


Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcția Turism și Evenimente Culturale și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” invită cetățenii să sărbătorească 1 Mai în Pădurea din Drăgoieni. Ziua Internațională a Muncii va fi sărbătorită miercuri, pe data de 1 mai, în Pădurea Drăgoieni, iar cei prezenți vor avea parte de spectacole de muzică populară și de promenadă, precum și de preparate culinare tradiționale. „Sărbătoarea dedicată zilei de 1 mai, se va ține în aceeași locație, în pădurea de la Drăgoieni. Între orele 13:00 și 14:00 va fi un spectacol de muzică susținut de Fanfara Armonia din Târgu-Jiu, iar de la orele 14:00 la orele 15:00 va fi un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului. Este o sărbătoare câmpenească cu societăți care vor veni și își vor prezenta produsele. Ținând cont de succesiunea evenimentelor, de faptul că avem sărbătorile pascale pe data de 28 aprilie și în zilele imediat următoare, iar apoi urmează 1 mai, am luat decizia ca sărbătoarea de la Poiana Narciselor să se țină mai târziu ”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
loading...
Loading...

Citește și

Noi documente disponibile în Spaţiul Privat Virtual pentru persoanele juridice

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, reaminteşte persoanelor juridice …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: