Ce LIDERI din CEO vor ajunge INSPECTORI sociali. Ce SALARII încasează!


Liderul Sindicatului Energia Turceni confirmă că Sorin Boza vrea să înființeze 10-12 posturi de inspectori sociali pentru sindicaliștii din companie.

 

Eugen Iovan spune că discuții pe tema funcțiilor de inspectori sociali s-au purtat, însă, până acum, nu s-a semnat niciun document în acest sens. Președintele Sindicatului Energia Turceni, dar și vicepreședintele Federației Univers, Adrian Marciuc, ar putea primi aceste funcții. „Până la acest moment, nu am semnat niciun document. Aceste posturi de inspectori sociali au fost înființate din 2004 și au fost până în 2013. Inspectorii sociali ar urma să se ocupe de probleme, de întocmirea dosarelor de boală, condițiile sociale, locuri de muncă, transportul salariaților de la și la locul de muncă. Se întocmește un raport în fiecare zi cu activitățile pe care le desfășoară acest inspector social. Ideea a venit de la domnul director Boza, care are și alt proiect pe care vrea să-l pună în practică cu cei 10-12 inspectori sociali, care vor fi pe toată compania. Vor fi pe zone. La Turceni vor fi Iovan Eugen, la Jilț, Marciuc, și alții. Deocamdată, nu s-a concretizat nimic. Eu semnez fără niciun fel de problemă, pentru că tot de aceleași lucruri mă ocup și acum, asta am în fișa postului la Turceni”, a declarat Iovan.

Ce SALARII vor încasa INSPECTORII sociali

Gabriel Căldărușe a declarat, zilele trecute, că inspectorii sociali ar urma să încaseze lefuri grase cuprinse între 6500 și 7000 de lei. Eugen Iovan spune că nu știe, deocamdată, cât vor fi salariile. Spune însă că, dacă nu vor fi bine plătite, nu va accepta postul. „Nu am informații că vor fi salarii de 6500-7000 de lei pentru un inspector social. Până când nu vom semna un act adițional și nu vom vedea exact ce grile de salarizare se aplică, nu știm nimic. Poate nici nu suntem mulțumiți să trecem pe acele posturi, dacă salarizarea nu corespunde cu responsabilitățile. Dacă îmi aduc aminte, și Căldărușe, când era la Complexul Energetic Rovinari, parcă era și el inspector social, iar acum, din câte am înțeles, și-ar fi dat acordul. Chiar ar fi nominalizat vreo 2-3 persoane că li se cuvine lor pentru că au numărul membrilor mai mare, că e sindicatul cel mai mare”, a mai declarat liderul sindical.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

2 comentarii

  1. Ce te poți aștepta de la un nesimțit needucat ca Ivan și de la o rama ca Boza?

  2. boza fiind cazut in cap nu stie cat ne-am chinuit sa scapam de leprele astea de la sindicat care incasau 10 000pe luna salariu de la ceo si inca 15 000 de la cotizatiile din sindicat.. acum ne intoarcem la perioada condescu cand administratie si 7, 8 lideri furau organizat, cu politie procurori executori judecatori transportatori prestatori, liderii aveau MLuri pt amante, sedintele se tineau la olimp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: