Ce MĂSURI vor fi luate în viitorul BPJ al PNL Gorj. Ce ANUNŢĂ Pecingină


Vicepreşedintele liberalilor gorjeni afirmă că vor fi luate măsuri, în cadrul PNL Gorj, cu membrii care au afectat imaginea partidului, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.

Gheorghe Pecingină a taxat, după alegerile europarlamentare, atitudinea primarilor din Bălești, Bumbești-Jiu, Arcani și Turcinești, care s-au afişat în campanie cu liderii PSD. Mădălin Ungureanu, Constantin Bobaru, Aristică Coiculescu şi Dumitru Modrea au participat la o întâlnire la care a fost prezent şi premierul Viorica Dăncilă. “Ne întrebau oameni din activul nostru de partid, noi suntem în campanie și ăștia ai noștri sunt la PSD? Își purta Weber trofeele prin fața lui Dăncilă. Nu poți să spui că pentru o bordură te vinzi în campania electorală”, spunea vicepreședintele PNL Gorj la un post local de radio. Săptămâna trecută însă, primarul Marcel Romanescu a sărit în apărarea celor 4 primari, cerând să le fie analizate rezultatele obținute în alegeri. Gheorghe Pecingină anunţă că în următorul Birou Politic Judeţean vor fi luate măsuri în urma analizelor ce se vor face în perioada următoare. “În PNL, dreptul la opinie nu este interzis atât timp cât te încadrezi în sferele şi limitele statutului. Pe cale de consecinţă, fiecare are opinia lui, n-aş putea să contrazic eu opinia lui Romanescu. Eu mi-am spus opinia mea, Romanescu pe a lui. Urmează ca forurile statutare să stabilească. Nu ştiu dacă se vor lua măsuri cu primarii neapărat, dar se vor lua măsuri în următorul Birou Politic Judeţean. Eu, cu siguranţă, îmi voi susţine punctul de vedere pe care l-am spus public. O să vedem ce se va întâmpla, până atunci, urmează o analiză pe fiecare organizaţie în perioada imediat următoare. Nu vreau să mă antepronunţ cu măsurile, nimic nu e prea dur, nimic nu e prea soft. Urmează să fie luate măsuri în funcţie de cum a greşit fiecare”, a conchis vicepreşedintele PNL Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

PRIMARUL Târgu-Jiului PUNE TUNURILE pe un fost SENATOR de Gorj

Marcel Romanescu a reacționat virulent după ce Ion Ruşeţ a declarat, la un post de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: