CE Oltenia a dat în judecată Fondul Proprietatea

ceo

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a chemat în instanța de judecată Fondul Proprietatea, unul dintre acționarii minoritari ai companiei. Și asta, pentru că, deși Fondul face parte din acționariatul companiei de energie, a avut dese și inexplicabile acțiuni împotriva CEO.

Directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a anunțat ieri că a dat în judecată acționarul minoritar al Complexului, deoarece acesta s-a opus cu vehemență oricăror încercări ale companiei de eficientizare și dezvoltare. În opinia lui Laurențiu Ciurel, Fondul Proprietatea nu s-a comportat ca un acționar al companiei, ci dimpotrivă, a fost opozantul CE Oltenia.

Împotriva producătorului de energie

În calitate de acționar minoritar al CE Oltenia, Fondul Proprietatea s-a opus în repetate rânduri externalizării carierei Berbești, a fost împotriva unor investiții de mediu și a atacat în instanță acte legislative care ajutau compania energetică să funcționeze. „În cazul în care Complexul nu făcea investițiile de mediu impuse de Uniunea Europeană, acum era în situația CE Hunedoara, sau mai rău, era închis. Fondul Proprietatea a dus o luptă acerbă pentru cei 500 de MW pentru care primisem garanția intrării lor în sistem. Am câștigat și acest proces. I-am dat și noi în judecată acum pentru acțiunile duse împotriva companiei dar și pentru că există un conflict de interese clar, în zona Fondului Proprietatea”, a declarat Laurențiu Ciurel.

Conflict de interese

De menționat este că Fondul Proprietatea s-a opus și livrărilor de cărbune către RAAN, indiferent de riscurile și consecințele unei asemenea decizii. Prin urmare, Directoratul CE Oltenia consideră că în zona Fondului Proprietatea există un clar conflicte de interese, situație care necesită o rezolvare în instanțele de judecată.

loading...
Loading...

Citește și

Din ciclul „Din beție te trezești…”! Comunicat, de la țeava cazanului, al sindicalistului „INDEOENDENT” Nicu!

„Lupta” pentru CEO se duce pe toate fronturile, din hăul cu lignit și până la …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: