Ce PLANURI are Filip după ce a preluat ŞEFIA ALDE Gorj


Primarul oraşului Rovinari a fost numit, pe 17 decembrie, președinte interimar al ALDE Gorj, după demiterea lui Ion Iordache. Marian Pungan, Corneliu Căruceriu, Petre Remetea, Daniel Horcea și Ion Cojocaru au fost desemnaţi vicepreşedinţi.

Robert Filip vrea ca, în perioada următoare, să facă o analiză a organizaţiilor locale şi să le întărească în vederea alegerilor locale din 2020. Liderul ALDE Gorj anunţă că pentru bătălia electorală partidul pe care-l conduce ar putea face alianţe pentru susţinerea unor candidaţi cu Partidul Naţional Liberal. În ceea ce-l priveşte, Robert Filip spune că, la începutul anului viitor, va decide la ce funcţie va candida, în 2020. “Sper ca, într-un timp cât mai scurt, să strângem oameni de calitate în jurul nostru, să construim o echipă care să scoată un rezultat bun în alegerile locale, care să vină cu un proiect concret pentru judeţul Gorj. În perioada următoare, vom face o analiză pe fiecare organizaţie în parte, le vom reconstrui, vom realiza sondaje şi vom stabili candidaţii. Pentru alegerile locale avem varianta de a pune candidaţi proprii. În plus, avem dreptul de a realiza şi alianţe la nivel local pentru a susţine un candidat care are şanse mai mari de reuşită. Mai mult ca sigur vom face alianţe de dreapta, pentru că ALDE este un partid de dreapta. Deci, vom face alianţă cu Partidul Naţional Liberal. La începutul anului viitor, voi lua o decizie în ceea ce priveşte o candidatură a mea în alegerile locale din 2020 ”, a conchis primarul oraşului Rovinari.

Loading...

Citește și

El este candidatul PSD la Primăria Tg-Jiu!

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a anunțat, joi, că Ciprian Florescu  este candidatul susținut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.