Ce să pui în farfurie în funcţie de boli


Alimentaţia te ajută şi ea în lupta cu bolile, numeroase studii arătând efectul curativ al hranei asupra unor afecţiuni. Aşa că, pe lângă medicaţia stabilită de specialişti, îţi poţi susţine organismul să redevină sănătos şi printr-un regim alimentar, în funcţie de boală.

Boli de inimă şi circulaţie

Peştele gras (scrumbia şi somonul) reduce în mod evident riscul bolilor cardiace, pentru că uleiul de peşte reduce tensiunea arterială, sporeşte cantitatea de colesterol ”bun” (HDL) din sânge, subţiază sângele şi previne formarea cheagurilor.
Usturoiul, ceapa şi ghimbirul reduc tensiunea arterială şi colesterolul, împiedică depunerile pe pereţii vaselor, subţiază sângele, previn formarea cheagurilor şi repară ”stricăciunile” de pe artere.
Uleiul de măsline presat la rece scade nivelul colesterolului şi previne deteriorarea arterelor.
Nucile sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, care protejează inima, şi în antioxidanţi. Astfel, sunt capabile să prevină îmbolnăvirea arterelor, provocată de valorile prea ridicate de colesterol.
Bananele conţin peste 400 mg de potasiu şi doar 1 mg de sodiu. Potasiul reglează funcţionarea inimii şi totodată balanţa hidrică, un factor esenţial în controlul tensiunii arteriale. De aceea, bananele oferă protecţie împotriva afecţiunilor inimii şi a accidentului vascular cerebral.
Tulpinile de ţelină conţin substanţe care relaxează musculatura netedă a vaselor de sânge, astfel încât acestea se pot dilata la trecerea fluxului sanguin. Patru tulpini de ţelină mâncate pe zi pot scădea tensiunea cu aproximativ 7%! Poţi face chiar şi ceai, turnând o cană cu apă clocotită peste o linguriţă de seminţe de ţelină.
Toate legumele şi fructele crude sau fierte conţin beta-caroten, vitamina C şi alţi antioxidanţi, care reduc riscul apariţiei bolilor de inimă şi de circulaţie.

Întărirea sistemului imunitar

Iaurtul impulsionează activitatea ”celulelor ucigaşe” proprii organismului nostru, cele care atacă viruşii şi celulele tumorale. În plus, iaurtul sporeşte cantitatea de interferon (substanţă care întăreşte capacitatea de apărare) şi accelerează producerea de anticorpi.
Usturoiul are o puternică acţiune antibacteriană şi protejează organismul de infecţiile cauzate de sistemul imunitar slăbit.
Fructele şi legumele crude conţin beta-caroten, vitamina C şi alte substanţe cu efect antiviral şi antioxidant, care întăresc sistemul imunitar, conform www.formula-as.ro.

Colesterol

Usturoiul şi ceapa sporesc semnificativ cantitatea de colesterol ”bun” (HDL) şi o reduc pe cea de colesterol dăunător (LDL).
Uleiul de măsline presat la rece are aceeaşi acţiune; în plus, el neutralizează LDL-ul, făcându-l inofensiv pentru organism.
Peştele gras (somonul, scrumbia, sardina şi tonul) sporeşte nivelul HDL-ului şi-l reduce pe cel al LDL-ului.
Consumaţi legume şi fructe din toate soiurile, de preferinţă crude.
Fasolea şi mazărea verde reduc substanţial nivelul de colesterol (LDL).

sursa: click.ro

loading...
Loading...

Citește și

Uleiul de măsline este folosit ca leac anticancer

Uleiul de masline este recunoscut pe scara larga pentru beneficiile sale pentru sanatate. Are proprietati …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: