duminică , 18 noiembrie 2018 - 16:12

Ce se va întâmpla cu firmele care nu au reuşit să se doteze cu case de marcat cu jurnal electronic, de la 1 noiembrie


Ministerul Finanţelor Publice susţine că nu va sancţiona, de la 1 noiembrie, nici măcar cu avertisment firmele care au realizat demersurile pentru a se dota cu case de marcat cu jurnal electronic, dar care nu au reuşit acest lucru, din motive independente.

MFP transmite că a adoptat măsuri legislative pentru a asigura aplicarea unui tratament preventiv stimulativ şi de îndrumare a contribuabililor, inclusiv după 1 noiembrie 2018. „Scopul este ca procesul de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic să se deruleze fără afectarea activităţii operatorilor economici şi fără aplicarea de sancţiuni, dacă nu există elemente de vinovăţie ale contribuabililor”, transmite Ministerul.
MFP mai estimează că până la sfârşitul anului majoritatea operatorilor economici vor fi dotaţi cu noile aparate cu jurnal electronic.
Pentru asigurarea, pe parcursul periodei de implementare, a unei coordonări unitare a acţiunilor desfăşurate de instituţiile implicate, ministrul finanţelor publice a dispus ca eventualele acţiuni de control tematic privind respectarea termenelor de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic, să se realizeze cu informarea prealabilă a MFP, în baza unei proceduri care trebuie să respecte mai multe repere metodologice.

loading...
Loading...

Citește și

Un celebru VIOLONIST vine la Târgu Jiu, SÂMBĂTĂ!

Sâmbătă începând cu ora 19:00 celebrul violoncelist Adrian Naidin revine la Târgu-Jiu, într-un concert extraordinar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.