Ce spune ministrul Muncii despre o nouă lege a pensiilor și majorarea din septembrie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, sâmbătă seara, că există bani la bugetul de stat pentru majorarea pensiilor, acestea urmând să crească cu 40 de procente de la 1 septembrie.

Ministrul Muncii a declarat, la România Tv, că va respecta actuala Lege a pensiilor pentru că sumele sunt prevăzute în buget.

„Pensiile vor creşte, sumele sunt prevăzute în buget. Merg pe aceeaşi prezentare. Eu sunt ministrul Muncii, sunt chemată să aplic legea în continuare. Colegii mei sunt atenţi la economie. Nu am alt element care să mă determine în acest moment să afirm altceva. Aşa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Nu am, de la premier, de la Ministrul Finanţelor, până în acest moment, niciun element care să mă determine să dau un semnal de rezervă faţă de prevederile legii în vigoare. Aşa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Când se va face majorarea, se va lua în calcul documentele de la fiecare pensionar”, a spus Alexandru, la un post TV.

Totodată, ministrul Muncii a subliniat că rolul său este să pună în aplicare legea.

„Sunt ministrul Muncii, rolul meu este să aplic legea. Legea este în vigoare, nu am alt mesaj decât că sunt omul care trebuie să aplice legea, nu am alt element care să mă determine, în acest moment, să afirm altceva. Aşa cum este legea în vigoare eu sunt chemată să o pun în aplicare. Nu am de la premier, de la ministrul Finanţelor, până în acest moment, niciun element care să mă determine să dau un semnal de rezervă faţă de prevederile legii în vigoare”, a mai spus Violeta Alexandru.

Consiliul Fiscal avertiza că majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 se va observa la nivelul anului 2021, estimarea privind deficitul bugetar din anul următor fiind de peste 6% din PIB.

Loading...

Citește și

Tânăr din Târgu Jiu dat dispărut

La data de 26 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.