Ce sunt infecţiile nosocomiale şi cum le recunoşti

Prin infecţii nosocomiale sunt acele infecţii pe care un pacient le dezvolta în timpul spitalizării. Mai sunt numite infecţii intraspitalicesti.

Ce înseamnă infecţii dobândite în spital
Conform definiţiei, o infecţie nosocomiala este contractata din cauza unei infecţii ori a unei toxine care există într-un anume loc, cum ar fi un spital. În prezent, termenul de „infecţii nosocomiale” este folosit interschimbabil cu „infecţii dobândite în spital”.

Termenul de infecţii nosocomiale se referă la orice afecţiuni sistemice ori localizate care rezultă dintr-o reacţie la un agent infecţios ori la o toxina2. Clasificarea infecţiilor nosocomiale este importantă şi trebuie făcută diferenţa. În mod normal, o perioadă de 48 de ore de la internarea pacientului este folosită pentru a face diferenţa între infecţiile dobândite în spital şi infecţiile dobândite în comunitate.
În cazul infecţiilor contractate în unităţi spitaliceşti, există anumite caracteristici:

– infecţia trebuie să apară până la 48 de ore după internarea în spital

– până la 3 zile după externarea pacientului

– până la 30 de zile după o operaţie

– într-o unitate medicală, când o persoană a fost internată din alte motive ce exludeau infecţia.

Simptome infecţii nosocomiale
Experţii spun că simptomele unei infecţii intraspitalicesti variază în funcţie de tip. Cele mai frecvente tipuri de infecţii luate din spital sunt: infecţiile de tract urinar, infecţiile ce apar la locul intervenţiei chirurgicale, gastroenterita, meningita şi pneumonia.

Astfel, simptomele acestor tipuri de infecţii pot fi: secreţii purulente dintr-o rană sau leziune, febră, tuse, dificultate în respiraţie, senzaţia de usturime în timpul urinarii sau dificultate la urinare, durere de cap, greaţă, vărsături, diaree.

Pacienţii care dezvoltă noi simptome în timpul şederii în spital vor avea şi alte simptome, cum ar fi durerea la locul infecţiei şi iritaţia zonei respective.

Cauze infecţii nosocomiale
Există mai multe tipuri de microorganisme care pot cauza infecţii intraspitalicesti: bacteriile, fungii şi virusurile se afla printre acestea. Doar bacteriile sunt cauza a aproape 90% dintre cazurile de infecţii nosocomiale, spun specialistii1.

Pentru că mulţi pacienţi au sistemul imunitar compromis în timpul internării în spital, aceştia au un risc mai mare de a lua o infecţie. Printre bacteriile care sunt responsabile de apariţia infecţiilor dobândite în spital se afla: stafilococul auriu, E. coli, enterococcusul, Pseudomonas aeruginosa. Alţi agenţi care sunt implicaţi în infecţiile dobândite în spital sunt: streptococii, acinetobacter, stafilococi coagulazo-negativi, Bacillus cereus, etc.

Cum se transmit aceste infecţii
Este important să cunoaştem căile de transmitere ale acestor microorganisme. Bacteriile, fungii şi virusurile se răspândesc în principal prin contactul direct, de la o persoană la altă persoană. Asta înseamnă că bacteriile se transmit prin intermediul mâinilor murdare şi prin instrumentele medicale (catetere, aparatele care ajută pacienţii să respire şi alte unelte folosite în spitale).

Agenţii patogeni nosocomiali pot fi transmişi de la o persoană la alta, din mediul înconjurător sau din apă contaminată ori din alimentele contaminate, de la persoanele infectate, de pe pielea contaminată a personalului medical din spital sau prin contactul cu obiecte folosite la comun şi cu suprafeţe folosite de aceleaşi persoane.

Numărul cazurilor de infecţii dobândite în spital poate să crească atunci când există situaţii când antibioticele sunt folosite în exces ori sunt folosite în mod necorespunzător. Din acest motiv, unele bacterii ajung să fie rezistente la mai multe tipuri de antibiotice.

Tratament pentru infecţii nosocomiale
Tratamentele pentru aceste probleme depind, desigur, de tipul infecţiei. Medicul vă recomanda antibiotice şi odihnă. Pentru a încuraja procesul de vindecare şi pentru a împiedica deshidratarea, medicul va încuraja pacientul să adopte o alimentaţie sănătoasă, să bea o cantitate optimă de lichide şi să se odihnească la pat.

Măsuri prin care pot fi prevenite infecţiile nosocomiale
Unele dintre măsurile generale pentru a controla răspândirea acestor tipuri de infecţii sunt:

– Analizarea unităţii de terapie intensivă, pentru a se vedea dacă persoanele cu o infecţie dobândită în spital trebuie să fie izolate de ceilalţi pacienţi;

– Identificarea tipului de izolare necesară pentru acel pacient, pentru că măsură ajuta la protejarea altor pacienţi şi reduce riscul de infecţie;

– Observarea igienei mâinilor, ceea ce implică spălarea mâinilor înainte şi după atingerea oamenilor din spital;

– Personalul medical trebuie să poarte echipamentul potrivit, cum ar fi mănuşi, halate şi măşti medicale;

– Curăţarea corespunzătoare a suprafeţelor, la intervalul de timp recomandat;

– Saloanele pacienţilor trebuie să fie bine ventilate.

Situaţii în care infecţiile nu sunt considerate a fi nosocomiale sunt1:
1. Infecţiile care au fost prezente la momentul în care pacientul s-a internat în spital şi care au devenit tot mai complicate, indiferent de schimbările patogenilor sau simptomelor care rezultă într-o nouă infecţie;

2. Infecţiile care sunt dobândite prin placenta, din cauza unor boli precum toxoplasmoza, rubeola, sifilisul ori citomegalovirusul şi care apar la 48 de ore după naşterea bebeluşului.

loading...
Loading...

Citește și

Uleiul de măsline extravirgin, bun în tratamnentul problemelor gastrice

Tratamentele cu ulei de măsline extravirgin previn apariţia bolilor de inimă, a ulcerului, a calculilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: