Centura oraşului, motiv de ceartă în familie: „Soţia vrea banii, soţul, casa!”

lucrari-drum-centura

Trimisul guvernului în teritoriu a vorbit despre problemele celor 28 de familii ale căror case riscă să fie demolate, pentru a se construi centura ocolitoare a oraşului Târgu Jiu. Acesta este încrezător în soluţiile celor de la CNADNR şi crede că „micile probleme” vor fi rezolvate.

În jur de 28 de case stau în faţa lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. Directorul CNADNR, Narcis Neaga, promite că va găsi soluţii care să-i mulţumească pe toţi, iar casele nu vor fi demolate. Prefectul a afirmat că se verifică autorizaţiile de construcţie pentru cele 28 de case, pentru a vedea dacă au fost construite în termeni legali. „Au fost prezenţi oameni nemulţumiţi la întâlnirea cu directorul CNADNR. Noi am intrat după ce au fost acei oameni. Ştiu că, după ce a terminat de vorbit cu noi, a mers pe teren şi a stat de vorbă cu acei oameni. Mai sunt mici probleme. Mai sunt câteva familii care sunt nemulţumite, iar dumnealui îmi spunea că se vor găsi soluţii. Erau situaţii în care soţia îşi dorea banii, iar soţul, casa. Sunt probleme care trebuie rezolvate, dar să fie toată lumea de acord. Sunt case unde trebuie să verificăm cum au fost date autorizaţiile şi, dacă au avut toate aceste lucruri, trebuie să găsim o soluţie. Se pare că acel proiect a fost făcut din birou, la prima vedere”, a declarat prefectul.

În ciuda problemelor, pe centură se lucrează
Alin Văcaru a precizat că pe centură se lucrează, într-un ritm destul de repede, însă doar în zonele unde nu este există problema demolării.

loading...
Loading...

Citește și

SURSE. CINE aspiră la postul de PREFECT DE GORJ

În ultimele zile, au început să fie vehiculate numele foştilor prefecţi Victor Banța şi Gheorghe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: