CEO este societate de interes strategic doar teoretic! CSAT nu a luat niciodată în analiză compania energetică!


Complexul Energetic Oltenia, unul din coloșii sectorului de servicii energetice din România, este societate de interes strategic doar în teoriile exprimate public, nu și oficial, deși poate asigura 30% din consumul de energie electrică din Sistemul Energetic Național (SEN).
Trebuie spus că într-o enumerare a obiectivelor naționale de securitate se regăsește, printre altele, și consolidarea securității și protecției infrastructurilor critice, energetice etc. și, cu toate acestea, compania energetică din Oltenia nu a intrat niciodată în discuția Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pe această temă.
În acest context, problemele și vulnerabilitățile CE Oltenia, oricât de complexe ar fi, rămân, spre rezolvare, doar la priceperea celor din organismele de conducere ale acesteia și la mâna unor demnitari din Ministerul Energiei, fără o protecție specială din partea Serviciului Român de Informații.

Există o lege, adoptată în urmă cu 20 de ani, dar aflată în vigoare, care reglementează, cât se poate de clar, ce înseamnă ”societăţi comerciale de interes strategic”. Potrivit acesteia, societăţile naţionale şi companiile naţionale; alte societăţi comerciale cu capital majoritar de stat pot fi declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului. După trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi ar fi trebuit publicată lista cuprinzând societăţile comerciale de interes strategic, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Chiar de la ieșirea de sub autoritatea AVAS a termocentralelor și a companiei de cărbune din Oltenia, iar mai apoi, în vremea funcționării celor trei complexuri energetice și a Societății Naționale a Lignitului Oltenia, s-a vorbit despre acestea ca fiind obiective de interes strategic national.

La începutul lui 2010, proiectul privind reorganizarea sistemului energetic prin înființarea a doua mari companii, Electra și Energetica, a ajuns pe masa Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), care a aprobat reorganizarea, în cadrul Ministerului Economiei a celor două companii cu portofoliu mixt de centrale, numai că, în final proiectul a eșuat din cauza numeroaselor acțiuni în justiție, promovate împotriva reorganizării companiilor din energie.
A fost singura data când termocentralele și carierele de lignit din Gorj au fost considerate, în fond, subiect de siguranță națională și aspectul a fost demn de abordată într-o ședință a CSAT.
Dintre companiile din energie, doar proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă, aparținând Nuclearelectrica, a fost declarat proiect de importanta strategică, „proiect prioritar de investitii pentru Romania” și a fost dezbătut de către CSAT, în cursul anului 2016.
Nici măcar insolvenţa Hidroelectrica, nu a fost inclusă de guvern pe agenda CSAT, ci a fost prezentată doar o notă privind situaţia economică şi juridică a companiei, care arăta faptul că aceasta era în stare de insolvenţă de la sfârşitul anului 2010, denunţându-se contractele de vânzare-cumpărare energie electrică încheiate cu ”băieții deștepți”.
Timp de șapte ani, de la înființarea CEO, compania nu a intrat în atenția CSAT și nu a făcut obiectul vreunei ședințe strategice, în contextul în care politicienii puterii puteau promova o Hotărâre de Guvern, cât timp la conducerea Executivului s-a aflat deputatul de Gorj, Victor Ponta.
Curios este că CEO nu apare nici măcar în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, document elaborat de către Administrația Prezidențială, în 2015. În subcapitolul denumit ”Dimensiunea economică și energetică” sunt enumerate chestiuni generale, ca într-o compunere de clasa a II-a.
În revista de intelligence a SRI, într-un articol din urmă cu un an și jumătate, intitulat ”România oportunităților energetice”, subiectul e abordat extrem de concis și fără nici o referire la CE Oltenia.

Tot în acea perioadă apare și ultima referire la Securitate energetică, în cadrul ședinței CSAT, din septembrie 2017, când au fost analizate riscurile și oportunitățile asociate domenilui energetic.
În acest context, este inutil de amintit că exprimări sforăitoare de genul ”resursele energetice constituie un fundament al dezvoltării economico-sociale, având inclusiv potențialul de a aduce contribuții importante la promovarea intereselor naționale”, rămân doar vorbe-n vânt!.

Cine a avut interesul ca producătorii de energie să nu fie declarați de interes strategic?

Fostul senator Ion Rușeț a emis o teorie potrivit căreia ”băieții deștepți” din energie au avut un rol important ca cele mai importante companii din energie să nu fie declarate de interes strategic.
”Siguranța sistemului energetic este parte component a siguranței naționale în orice țară. Dar nici o țară din UE sau din blocul Estic nu a avut atâți de mulți băieți deștepți în energie, în ultimele două decenii, cum a avut România!”, a precizat fostul senator.

Cine pierde?

Este cât se poate de clar că, de-a lungul anilor, nu numai așa zișii băieți deștepți au fost conectați la bugetele marilor producători energetici, ci și o multitudine de grupuri de interese politico-economice. În contextul în care aceste companii deveneau de interes strategic, beneficiau de o protecție sporită din partea serviciilor secrete ale statului, iar informările acestora cu privire la cei care gravitează în jurul mastodonților energetici nu ar fi rămas doar simple informări, ci erau materializate cu celeritate de organele judiciare.

loading...
Loading...

Citește și

Din ciclul „Din beție te trezești…”! Comunicat, de la țeava cazanului, al sindicalistului „INDEOENDENT” Nicu!

„Lupta” pentru CEO se duce pe toate fronturile, din hăul cu lignit și până la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: