miercuri , 17 octombrie 2018 - 16:47

CEO mai încearcă o dată! Ce vor aproba acţionarii!


De 7, sau 8 ani CE Oltenia încearcă să scape de activele cu mari costuri. Este vorba despre construcţiile ridicate de companie pentru comunităţile formate după exproprierile din calea lucrărilor miniere.

Este vorba despre case, şcoli şi biserici. „Dacă nu mă înşel sunt active ale căror costuri sunt în jur de 10 milioane de lei. De ani de zile se încearcă să se dea către comunităţi sau Bisericii. Problema este că aceste active fac parte din capitalul social al CEO, şi multe ori aceasta a fost p pe ordinea de zi a şedinţelor acţionarilor. De vreo de 7,8 ani, există această problemă şi întotdeauna a fost un obstacol din partea unui acţionar, că a fost ministerul, că a fost Fondul Proprietatea şi s-a blocat această trecere a construcţiilor către comunităţi. Poate că soluţia donaţiei este una care va avea succes. De data asta”, a spus liderul sindical Dumitru Pîrvulescu.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor CEO din data de 22 iunie este aprobarea transmiterii prin contracte de donaţie încheiate între CEO, în calitate de donator, şi Arhiepiscopia Craiovei, în calitate de donatar , a activelor sociale din categoria biserici şi cimitire aflate în patrimoniul societăţii.

loading...
Loading...

Citește și

NOUTĂŢI în SCANDALUL PEDICHIURII lui Rotaru. Ce MĂSURI a luat PRIMARUL

Marcel Romanescu i-a cerut directorului Direcţiei Patrimoniu să-i prezinte o notă explicativă. Edilul aşteaptă să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.