duminică , 15 decembrie 2019 - 2:53

CEO nu renunţă la sucursalele din Dolj!

isalnita20

-Pe lista externalizării se află doar unităţile din Mehedinţi şi Vâlcea

Complexul Energetic Oltenia îşi continuă investiţiile în judeţul vecin, la cele două sucursale pe care le deţine acolo. Este vorba de Sucursala Electrocentrale Craiova II şi Sucursala Electrocentrale Işalniţa. În ciuda faptului că s-a speculat că pe lista externalizării, după unităţile miniere de carieră din Mehedinţi (Husnicioara) şi Vâlcea(Berbeşti) vor urma la externalizare centralele din Dolj, Craiova II şi Işalniţa, conducerea Complexului Energetic Oltenia investeşte o sumă importantă de bani în construirea unei staţii de epurare a apelor uzate şi menajere. Instalaţia va deservi Sucursala Electrocentrale de la Işalniţa şi va avea rolul de a aduce apa, folosită în procesul de producere a energiei electrice şi nu numai, la parametrii optimi, înainte ca aceasta să fie evacuată în sistemul de canalizare, iar de aici în râul Jiu. Îndeplinirea cerinţelor de mediu este o obligaţie asumată o dată cu aderarea la Uniunea Europeană şi trebuiesc respectaţi indicatorii prevăzuţi în legislaţia de mediu naţională şi comunitară.

Investiţie de 1,2 milioane de lei

Proiectul pentru staţia de epurare a apelor menajere de la Sucursala Electrocentrale de la Işalniţa a fost executat de SC IPROCHIM SA. Valoarea investiţiei este de 1,25 milioane de lei, fără TVA. Constructorul care va realiza lucrarea va trebui să execute toate lucrările pentru punerea în funcţiune a staţiei: “Lucrarea va cuprinde lucrări de: Inginerie; Lucrări de construcţii montaj (inclusiv procurare echipamente/ utilaje); Verificări, teste, probe şi PIF. Contractantul va asigura cu toate costurile aferente incluse în ofertă lucrările şi resursele de orice fel, necesare realizării unei instalaţii complet echipate şi funcţională pentru tratarea / epurarea apelor menajere de la S.E. Işalniţa (Uzina Işalniţa). Contractantul va întocmi, cu toate costurile aferente incluse în oferta, următoarele lucrări de inginerie: Detalii de execuţie pentru echipamentele ce urmează a fi montate; Contractantul va întocmi şi livra beneficiarului toate documentaţiile de execuţie şi documentaţiile de montaj necesare pentru realizarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei de tratare ape menajere. Valoarea totală estimată pentru proiectare este de 16.270,63 lei, fără TVA. Constructorul va realiza toate lucrările de construcţii montaj pentru lucrarea „Instalaţie epurare ape menajere – Uzina Işalniţa” conform proiect nr. C267.008 întocmit de SC IPROCHIM SA ce va fi pus la dispoziţia contractantului. Contractantul va asigura toate materialele, furnitura şi echipamentele necesare realizării unei instalaţii complet echipate şi funcţională pentru tratarea / epurarea apelor menajere. Contractantul va asigura, cu toate costurile aferente în ofertă, execuţia tuturor verificărilor, testelor şi probelor premergătoare punerii în funcţiune, PIF şi după punerea în funcţiune. Valoarea totală estimată pentru execuţie este de 1.251.904, 22 lei, fără TVA. ”, potrivit Complexului Energetic Oltenia, care investeşte din bugetul companiei într-o staţie nouă de epurare la Işalniţa. Dacă în zona uzinelor şi termocentralelor se fac investiţii, Complexul Energetic Oltenia nu renunţă la intenţia de a externalize aproape 3.000 de mineri de la Unităţile Miniere de Carieră Berbeşti şi Husnicioara. Pentru externalizarea unităţii de la Berbeşti se fac demersuri pentru ca în luna august să fie aprobată o Hotărâre de Guvern. Prin actul normativ respectiv, Cariera Berbeşti se va desprinde din Complexul Energetic Oltenia şi va forma o nouă societate, alături de CET Govora.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: