CEO, profit brut de un milion de lei pentru 2019! Proiectul bugetului, publicat de Ministerul Energiei


Complexul Energetic Oltenia aproximează un profit de doar un milion de lei pentru 2019, asta deși anul trecut a finalizat pe pierdere, din cauza certificatelor de emisii.

Compania condusă de Sorin Boza are bugetate pentru acest an venituri de 3,913 miliarde de lei şi cheltuieli de 3,912 miliarde de lei, rezultând un profit brut de un milion de lei, potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli, publicat de Ministerul Energiei. CE Oltenia va avea şi venituri de 349.000 din fonduri europene, plăţi restante de 2,864 de milioane de lei şi creanţe de 724,4 milioane de lei.

200 de disponibilizări și 12.881 de salariați rămași!

Impozitul pe profit va fi zero, prin urmare şi profitul net va fi tot de un milion de lei, se mai arată în documentul postat pe siteul Ministerului Energiei. Compania va avea, la finele anului, 12.881 de salariaţi, iar câştigul mediu lunar pe salariat este estimat la 6.221 de lei.

În Nota de fundamentare se precizează că propunerea de buget se bazează pe producţia de 14,95 TWh energie electrică produsă, din care 12,7 TWh energie electrică netă şi 22 de milioane de tone de producţie proprie de cărbune.
Totodată, la fundamentarea cheltuielilor cu personalul, s-a avut în vedere eficientizarea activităţii societăţii, prin aplicarea măsurii de reducere a numărului de personal cu 200 de salariaţi în anul 2019.

Pierdere financiară

„Comisia Europeană a estimat, la începutul anului 2018, un preţ de 8 euro pe certificatul de emisii, estimare pe baza căreia noi ne-am construit bugetul. Acest preţ a ajuns la 22 de euro. Diferenţa reprezintă o pierdere financiară imensă, care depăşeşte rezultatul operaţional pozitiv, iar, per total, ieşim pe minus”, a spus, în ianuarie, oficialul CE Oltenia, Sorin Boza, fără a oferi vreo cifră. Acesta estima, pentru anul viitor, că societatea va avea în vedere internalizarea costului cu emisiile de carbon în preţul de producţie a energiei.
Întrebat dacă acest lucru va însemna o scumpire a electricităţii, Boza a precizat: „Aportul nostru în producţia naţională este de 20%. Furnizorii îşi vor face un coş cu energia luată şi de la ceilalţi producători, astfel că efectul va fi diluat şi, în final, nu va duce la o scumpire a energiei”.

loading...
Loading...

Citește și

S-au luat de la o femeie! Cine sunt clubberii care s-au bătut la Caractere! Unul a ajuns în arestul poliției, altul are șase copci în cap!

Doi tineri, șefi ai reprezentanțelor zonale ale unor firme cunoscute, au fost protagoniștii unui scandal …

4 comentarii

  1. Când ai avut posibilitattea și Cash Flow la dispozitie sa cumperi certificate CO2 la prețul de 7 euro, mai ieftin chiar cun era fundamentat BVC 2018,ce așteptai d-ule BOZA? Este foarte evident ca avem parte de un management defectuos,ce din păcate au dat posibiltatea speculantilor pe piața certificatelor la asemenea prostie știind ca acest mare producător de energie are obligația sa achiziționeze peste 13.000.000 de certificate. Culmea ceilalți mici producători de energie au achiziționat la prețul de pina în 7 euro certificate și pt. 2019. Acum împrumutând CEO cu peste 550.000 de certificate pentru închiderea anului funcțional 2018. Referitor la manipulările venite dinspre Directoratul acestei companii, nu sunt de fapt decât neasumarea în ce stadiu au adus aceasta companie energetica. Suntem în 23 aprilie și cei 13.000 de salariați prima de Paști și salariul fiind ultima zi lucratoare înaintea sfintelor sărbători. Asta spune multe despre situația foarte grava în care se afla aceasta companie energetica. Doamne ajuta!

  2. Trebuiau ajutati și aleșii de la Bruxelles. Acum vor avea salarii decente, de vreo 30 000 de euro pe lună pentru fiecare ales. Numai CEO le-a trimis pentru cosul zilnic aproape 300 milioane de euro , cu certificatele de CO2. Să aibă și ei pentru gura lor. Mineri si energeticieni, ar trebui ca pe data de 26 mai 2019, să nu vă duceti la vot, ci să le întoarceți spatele, cum vă intorc ei dumneavoastră. Acum au de buzunar, 4 ani de zile.

  3. Unde ajung de fapt banii plătiți de CEO pentru aceste certificate de CO2 ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: