Chetă pentru tăierea lemnelor în școală! Profesorii de la Bengești-Ciocadia plătesc pentru munca lipsă a îngrijitorului, plecat în străinătate


Ca să aibă căldură în sălile de clasă, dascălii de la Școala Gimnazială Bengești Ciocadia au fost obligați de directorul unității de învățământ, Oană Ionel, să bage mâna în buzunare ca să plătească o persoană care va tăia lemnele ce vor ajunge în sobele instituției educaționale. Fiecare profesor a plătit câte 20 de lei munca pe care ar fi trebui să o facă îngrijitorul școlii, plecat la muncă în străinătate. Cadrele didactice au mai plătit, cu ceva timp în urmă, și piesele necesare pentru microbuzul școlar.

Unul dintre profesorii nemulțumiți ai unității a contactat presa pentru a-i comunica că directorul școlii din Bengești Ciocadia, care ar trebui să aibă ore la Liceul Energetic din Târgu-Jiu dar nu are, iar pe cele de la școala din comună nu și le-ar face, a decis ca dascălii să plătească munca pe care îngrijitorul unității nu o face. De altfel, îngrijitorul nu are cum să taie lemne pentru că se află într-un concediu prelungit, ce i-a fost aprobat la câteva zile de la începerea noului an de învățământ. Cadre ale școlii susțin că îngrijitorul s-ar afla la muncă în străinătate, dar, chiar și așa ele nu înțeleg de ce trebuie să achite tăierea lemnelor pentru sălile de clasă din buzunarele lor.
Situația s-ar putea rezolva de către primărie, dar directorul Oană nu a anunțat primarul că are problema în cauză. Edilul ar fi putut pune un angajat de la 416 să taie lemnele fără ca profesorii să plătească, dar s-a ales varianta proastă și nebenefică pentru dascăli.
Profesorii au tăcut și au plătit, asta deoarece au mai făcut-o și altă dată atunci când s-a stricat microbuzul școlar. Din banii dascălilor s-au plătit atunci piesele necesare funcționării microbuzului.

loading...
Loading...

Citește și

„Floricica Dansatoarea” o comite din nou! Pesedistul Pupăzan s-a rebrenduit și o arde pe muzică ușoară de-i sar gumarii din picioare!

Marius Daniel Pupăzan, opțiunea burlescă a PSD pentru Primăria Cîlnic, nu contenește în a se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: