Cimitirul Diavolului locul cu cele mai multe fenomene inexplicabile. Timpul stă în loc!


În apropiere de satul Kova, din regiunea Krasnoyarsk, din Rusia, în mijlocul unei păduri, se află o pajişte misterioasă, de formă ovală, unde au loc mai multe fenomene greu de explicat.

Locuitorii din apropiere au sculptat pe trunchiul unui copac un chip al Satanei, ca să-i avertizeze pe drumeţi să păstreze distanţa, iar locul a fost numit „Cimitirul Diavolului”.

Păsările sau animalele care intră în această poiană mor, dar, în mod ciudat, cadavrele lor nu se descompun. Vegetaţia nu prea creşte în zonă, iar animalele evită să se apropie.

Puţinii oameni care au avut curajul să vină aici ca să cerceteze fenomenul s-au plâns de dureri de cap, greaţă şi stări inexplicabile de anxietate, iar echipamentele de cercetare li s-au defectat brusc.

Din păcate, mulţi exploratori care au vrut să ajungă aici au dispărut în imensa taiga rusească. În total, 75 de persoane, între anii 1980-1990, inclusiv trei grupuri organizate, nu s-au mai întors niciodată, scrie descopera.ro.

Unul din cele mai cunoscute cazuri este cel al unui grup de turişti din oraşul Nabarezhnye Chelny, care a plecat să caute Cimitirul Diavolului, dar nu a mai fost văzut niciodată.

În anul 1991, o expediţie a unor ufologi din Vladivostok a avut parţial succes. Alexander Renpel, unul dintre participanţi, spune că în drum spre pe acea pajişte au început să se întâmple lucruri nefireşti.

„Acul busolei mele s-a blocat şi indica numai nordul. Spre seară, oamenii au început să simtă furnicături în corp, aveau dureri de cap şi de dinţi. Toţi eram foarte anxioşi. Când am ajuns la pajişte, echipamentul nostru radio s-a stricat şi am decis să ne întoarcem”, povesteşte Renpel.

Alte două expediţii au fost organizate după anul 2000 de grupul de cercetare Phenomenon. Din păcate, şi ei s-au întors după ce echipamentul li s-a stricat, în apropierea pajiştei.
scrie realitatea.net

loading...
Loading...

Citește și

Iulie 2019 a fost cea mai călduroasă lună din istorie

Temperaturile înregistrate la nivel global în iulie au fost cele mai mari de la începerea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: