CINE a PIERDUT GRUPA DE MUNCĂ la Turceni? Ce spune RUŞEŢ


Consilierul managerului Complexul Energetic Oltenia a reacţionat după ce a fost acuzat, în ultima vreme, că este unul din vinovaţii pentru faptul că angajaţii Termocentralei Turceni nu pot beneficia, acum, de proiectul de reducere a vârstei din pensionare.

Unii lideri sindicali i-au reproşat lui Ion Ruşeţ, Eugen Iovan şi Adrian Marciuc că după pierderea grupei de muncă în anul 2001 nu s-au luptat pentru recâştigarea ei pentru salariaţii de la Turceni. Fostul lider sindical Ruşeţ spune că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. Consilierul managerului Complexul Oltenia afirmă că, la vremea respectivă, nu sindicatul pe care-l conducea, ci Federația Energetica îi reprezenta pe majoritatea angajaților Termocentralei Turceni. “ Grupa de muncă a dispărut la Turceni în anul 2001, când termocentrala era în subordinea Termoelectrica. Nu avea nicio treabă organizaţia sindicală pe care eu am reprezentat-o. În anul 2007, când am fost preşedintele Uniunii Sindicale Mine Energie Jilţ-Turceni, am încercat să reluăm măsurătorile la Termocentrala Turceni, dar trecuseră deja 6 ani şi nu s-a mai putut face nimic. Nu m-am opus demersurilor pentru recâştigarea grupei. Domnul Mitrescu se află într-o eroare. În 2007 am încercat, împreună cu domnul Iovan, să recâştigăm grupa, dar nu am reuşit din cauza cadrului legislativ care, la vremea respectivă, nu ne-a mai permis acest lucru. În anul 2001 nu aveam nicio conexiune cu salariaţii de la Termocentrala Turceni. În anul 2001, salariaţii de la Turceni erau afiliaţi la Federaţia Energetica. Eu, împreună cu Adrian Marciuc, am avut resposabilităţi privind reprezentarea salariaţilor de la Turceni începând cu anul 2005, după înfiinţarea Complexului Eneregtic Turceni şi ai Uniunii Sindicale Mine Jilţ-Turceni. Acuzațiile care mi se aduc sunt nefondate. Cred că au legătură cu nemulțumirile create de faptul că o parte din angajații CE Oltenia nu beneficiază de recenta lege de reducere a vârstei de pensionare”, a conchis Ion Ruşeţ.

loading...
Loading...

Citește și

„Floricica Dansatoarea” o comite din nou! Pesedistul Pupăzan s-a rebrenduit și o arde pe muzică ușoară de-i sar gumarii din picioare!

Marius Daniel Pupăzan, opțiunea burlescă a PSD pentru Primăria Cîlnic, nu contenește în a se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: