Ciprian Tapotă: „Mirela este o persoană care minte foarte ușor! Trebuie să luăm în calcul și un adulter”

mirela-constantin2

Acuzațiile continuă să curgă în scandalul dintre Ciprian Tapotă și Mirela Constantin. Cei doi foști parteneri de viață au ajuns de la tăcere și discreție absolută, la declarații halucinante care scot la iveală detalii neștiute până acum  atât din timpul căsniciei celor doi, cât și din perioada divorțului sau perioada imediat următoare divorțului.

Ciprian Tapotă, împreună cu părinții săi, a fost prezent, luni seara, pentru prima dată de la izbucnirea scandalului, într-o emisiune tv. Acesta a povestit o serie de lucruri pe care până acum a încercat să le păstreze departe de urechile publicului. „Ruptura dintre noi s-a produs cu ceva timp înainte de separare. Era mai rece, mai distantă cu mine și în ultima perioadă, și cu fiul nostru. Cred că plecarea a fost premeditată. Se transformase, cred că s-a întâmplat ceva grav. Trebuie să luăm în calcul și un adulter. Am întrebat-o înainte să plece și a zis că nu  e vorba despre asta. După plecarea ei am primit numeroase telefoane de la diverse persoane care îmi povesteau cum că ar fi avut niște întâlniri cu anumiți domni, că s-au întâmplat anumite lucruri. Probabil responsabilitatea pe care o presupune un copil a speriat-o și și-a dorit o viață mai liberă, și-a dorit lumea mondenă la care râvnea de foarte mult timp. Mirela este o persoană care minte foarte ușor și spun asta pentru că o cunosc foarte bine. Nu mă mai impresionează ceea ce spune”, a spus Ciprian Tapotă în cadrul emisiunii Wowbiz.

„Vorbea la telefon cu lumina stinsă”

Ciprian Tapotă a povestit, de asemenea, că și-a surprins soția vorbind la telefon cu lumina stinsă. „Cu o zi înainte să plece am surprins-o prin camere, singură, vorbind la telefon cu lumina stinsă. Am crezut inițial că vorbește cu un bărbat și am întrebat-o. De fapt vorbea cu avocata și cu mama ei. A doua zi noi am mers la un eveniment la care eram invitați să cântăm și mi-a dat un sms că pleacă”, a spus artistul.

Mirela Constantin: „Am găsit un dispozitiv de ascultare în casa mea. Îl bănuiesc pe fostul soț!”

Dacă Ciprian Tapotă îi reproșează soției faptul că  nu își vede copilul atât cât ar trebui sau că a iscat un scandal pe care acesta nu și-l dorea, Mirela Constantin duce lucrurile la un cu totul alt nivel, unul demn de romanele polițiste. Interpreta de muzică populară își acuză fostul soț că i-ar fi pus microfoane în casă pentru a-i asculta convorbirile. „Am găsit un dispozitiv de ascultare în apartamentul părinților mei, în care eu am locuit după divorț. De fapt, fratele meu l-a găsit și inițial nu am știut despre ce este vorba. Probabil s-a urmărit obținerea anumitor indicii din viața mea de după divorț, anumite indicii pentru a mă decădea din drepturile de mamă. Mi-am dat seama că fostul meu soț a pus acest dispozitiv pentru că doar el a intrat în acea casă. Fostul meu soț a făcut foarte multe greșeli, urmăriri cu mașina prin oraș, acest dispozitiv; a folosit copilul într-un videoclip fără acordul meu, lucruri pentru care o să îl acționez în instanță. Nu fostul meu soț este capul răutăților, ci fosta mea soacră. Vreau ca fiul meu să îmi spună  mamă mie, nu fostei mele, soacre care a pus monopol pe viața lui”, a spus Mirela Constantin în cadrul emisiunii „Un show păcătos”.

Loading...

Citește și

Te topești de drag! Cât de FRUMOASĂ este fiica primarului Filip de la Rovinari! Imagini de la slujba de BOTEZ!

În weekendul care tocmai a trecut primarul orașului Rovinari, Robert Filip și soția sa Ana …

Un comentariu

  1. hi hi hi….minciuni din ambele parti.
    o femeie cind pleaca de acasa …nu pleaca de bine.
    daca admosfera din familie era una care nu este prielnica pentru cresterea si intretinerea unui minor…de aceea a plecat
    si inca ceva…. fata e frumoasa…si mi se pare corect la cum arata sa caute altul pe masura ei.
    sa va fie rusine ca nu va potoliti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.