duminică , 15 decembrie 2019 - 20:09

Coco Păun – reclamat la poliție, a doua oară, de un preot!

popa-paun

Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, Coco Păun, a fost implicat într-un alt scandal, pe care, însă, de data aceasta, fostul interlop nu l-a cauzat. Păun a fost reclamat la poliție de un preot, vecin cu el, dar cum fața bisericească a sesizat nejustificat poliția, s-a ales cu o sancțiune.

popa-1

Mărul discordiei dintre cei doi vecini este o bucată de teren pe care Coco Păun a câștigat-o în instanță. După un proces lung, fața bisericească a fost obligată de instanța de judecată să demoleze peretele exterior al casei. Potrivit hotărârii judecătorești, preotul trebuie să finalizeze demolarea până marți dimineața (astăzi – n.red.). Scandalul dintre cei doi vecini a izbucnit pentru a doua oară duminică după-amiaza, iar mai apoi luni dimineața. Duminică după amiaza, preotul le-a spus polițiștilor chemați să intervină, după ce chiar el sunase la 112, că Păun a luat un picamer și a început să îi dărâme zidul casei. Preotul a sunat la 112, dar când au ajuns polițiștii, Coco Păun nu mai era în zona. După ce a plecat echipajul, omul a apelat iar numărul de urgență și a făcut din nou reclamație. Oamenii legii s-au întors și l-au sancționat cu avertisment. „Eu și vecinul meu, Coco Păun, am cumpărat casele de la același om. La scurt timp după ce am achitat banii, m-am pomenit dat în judecată de vecinul Păun, care a revendicat o bucată de teren. Asta e limita de proprietate pe care a stabilit-o judecătorul, culmea prostiei, 8 cm din gard și 40 cm din casă. Pentru acești 40 cm mi-a cerut Coco Păun 4 miliarde; pentru că nu am vrut să-i dau nici un ban, am numai probleme”, a spus preotul. „Polițiștii efectuează cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, bărbatul de 34 de ani (preotul – n.red.) fiind sancționat contravențional pentru apelarea nejustificată a numărului 112, acesta sunând încă o dată și sesizând aspecte care nu s-au confirmat”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina la Câmpu Mare

O mașină condusă de o femeie de 33 de ani, din orașul Novaci, s-a răsturnat, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: