Comerț modern la Târgu Jiu, bazat pe banii salariaților CEO

deschidere-carrefour

După Carrefour, alți trei dintre cei mai mari retaileri de pe piaţa locală – Dedeman, Praktiker şi H&M – îşi vor face în toamna acestui an intrarea pe piaţa din Târgu-Jiu. Oraşul cu o populaţie de 80.000 de locuitori este susţinut în primul rând de activitatea Complexului Energetic Oltenia, grup în care lucrează un sfert din angajaţii judeţului Gorj (18.000 din 75.000) şi care realizează 40% din cifra de afaceri a judeţului (600 mil. euro din 1,5 mld. euro).

ceo

Dedeman va deschide un magazin construit de la zero, relatează Ziarul Financiar, iar Praktiker a închiriat spaţiul fostului supermarket Interex. Carrefour şi H&M sunt pe lista de chiriaşi ai mall-ului Shopping City Târgu-Jiu, o investiţie de peste 30 de milioane de euro a grupului sud-african NEPI, a cărui inaugurare este programată pentru jumătatea lunii octombrie. Dacă magazinele din Târgu-Jiu vor fi în media naţională, cele patru reţele ar putea ajunge în Gorj la vânzări anuale cumulate de circa 60 mil. euro. „Târgu-Jiu este un oraş cu foarte mulţi salariaţi din zona de minerit şi forestieră şi se află pe lista de 15 oraşe pe care intenţionăm să ne mai extindem“, a declarat Omer Susli, proprietarul reţelei Praktiker, citat de publicația amintită, cu privire la motivele extinderii în oraşul lui Brâncuşi. Salariul mediu din judeţul Gorj, un fief al PSD-ului şi al prim-ministrului Victor Ponta, era, la sfârşitul lunii iunie, de 1.736 de lei – cu 3% peste media la nivel naţional.

loading...
Loading...

Citește și

Conducerea Carierei Roșiuța și liderii de sindicat nu au dat din coate pentru prezidențiale! Minerii navetiști nu au mai fost aduși duminică la schimbul I

Dacă la europarlamentare a fost ,,fierbere” la Cariera Roșiuța, directorul Constantin David aducând la serviciu …

3 comentarii

  1. deci sa inteleg: TarguJiu are 80000 de locuitori, in conditiile in care judetul Gorj are 75000?!?

  2. Mai ,,alibaba”,nu confunda salariatii cu locuitorii. Mai citeste odata. Dar ce sa’i faci,daca am fi toti la fel am fi in epoca pietrei!

  3. Practic, bani de la stat. Deci cu banii statului ii imbogatim pe francezi si pe nemti, ca ale lor sunt magazinele. Frumos. Finantam Occidentul! Asta da, progres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: