miercuri , 11 decembrie 2019 - 11:26

Comori şi alte mistere din Oltenia (II)

Comoara din fântâna haiducilor

Despre comorile din zonele Vâlcii, legendele sunt nenumărate… Poate de aceea, căutătorii de comori au luat la puricat fiecare centimetru de pe dealurile şi din pădurile din întreg judeţul, pentru a găsi bogăţiile ascunse cu sute de ani în urmă de haiducii sau boierii fugari. Locuitorii din acest areal spun că mulţi căutători se feresc de blesteme şi spirite, de care se apără, purtând tot felul de talismane. Potrivit legendelor, fiecare comoară e păzită de spirite sau de un blestem înfricoşător, astfel că aventurierii împrejmuiesc zona unde urmează să facă săpăturile cu icoane şi talismane norocoase. „Comorile sunt păzite şi sunt blestemate. În nopţile cu lună plină, aurul blestemat începe să joace şi lumini se văd deasupra locului unde se spune că e îngropat”, povestea o bătrână a locului. „Dacă cel care îl găseşte are inima curată, scapă de nenorociri, iar dacă nu, peste el se vor abate toate relele. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit subit şi au murit în chinuri”, spunea un alt sătean. Mai greu este însă cu „blestemata” de Poliţie. „Acum câţiva ani, 11 persoane au fost reţinute de poliţişti, după ce au fost prinse în timp ce făceau săpături într-o pădure din comuna vâlceană Cernişoara, în căutare de bogăţii. În vârful unui deal acoperit de o pădure deasă, căutătorii de comori au săpat 15 metri, în căutarea tezaurului haiducilor, până au intervenit agenţii de Poliţie. Căutătorii aflaseră de la locuitorii din zonă că acolo a existat o fântână în care au fost ascunse comori, în urmă cu sute de ani. Există o legendă care spune că în Pădurea Modoia, la o răscruce de drumuri, haiducii ar fi ascuns într-o fântână saci cu aur, prada de la boieri, aşa că au răscolit pământul după comori. Ştiu că bătrânii noştri au mai găsit bănuţi din aur prin pădure sau prin alte locuri, aşa că eu zic că există comori îngropate. Greu e să le găseşti, pentru că hărţi unde acestea au fost îngropate nu mai există”, povestea un sătean din Cernişoara.

Legenda comorii

Căutătorii de comori au auzit diverse legende, în care abia dacă se întrezăresc câteva indicii despre locul comorii, şi cred, mai degrabă, poveţele bătrânilor „pentru cei care degrabă vor să se îmbogăţească”. Una dintre legende, probabil, povestită de un uncheaş la gura sobei, culeasă de vreun pasionat folclorist, spune: „Odinioară prădară hoţii şi o biserică. Nu mult după aceea se îmbolnăvi conducătorul hoţilor greu. Zăcând el aşa singur pe patul morţii în vizuina sa, văzu deodată o pară mare în al cărei mijloc se arătă chipul patronului bisericii prădate. Criminit de spaimă, auzia ca în vis: – Cu dureri sfâşietoare vei fini în curând viața ta cea păcătoasă, dacă nu te vei lepăda de meşteşugul blăstămat de Dumnezeu, iar lucrurile prădate din locaşul dumnezeiesc să le duci îndărăt! După aceste cuvinte, hoţul hoţilor se trezi în mijlocul tovarăşilor, cari-l deplânseseră, ţinându-l mort. El le povesti despre vedenie şi ameninţare, şi după ce luă de la fiecare jurământul că se va lepăda de hoţie, se împărţiră după însănătoşirea baciului, cu odoarele şi banii prădaţi. Căpitanul dădu fiecăruia partea sa, le mai aminti înainte de despărţire o data despre făgăduinţa lor, şi gândi unde să-şi ascundă el partea sa, treisprezece poloboace, ticsite cu galbeni. Într-o pivniţă, pe coasta dealului, voia să-şi cufunde averea. El îşi aduse patru zidari, le făgădui mulţi bani, dacă vor zidi în timpul nopţii o pivniţă. Pivniţa era gata, dar în zadar se opintia să bage toate buţile cu galbeni: numai douăsprezece aveau loc. De aceea îngropase al treisprezecelea poloboc înaintea pivniţii. După toată munca, le dădu zidarilor voie să-şi ia din buţile puse în pivniţă atâţia bani cât vor putea duce. Dar vai! Baciul încuia pivniţa şi întrânsa, pe sărmanii zidari. Acuma de-abia era el sigur că nu va şti nimeni de comoara ascunsa. Cu un săculeţ de galbeni se sui pe o trăsură, cârmind spre un oraş învecinat, unde avea sa se pecestuiască. Aproape de oraş, pe când trecea el prin pădure, gândi căpitanul hoţilor cum să omoare şi viziteul, tovarăşul său cel din urmă. Cu un cuţit ascuţit, îl străpunse pe neştiute în spate. Viziteul căzu mort între cai, aceştia se speriară, răsturnară trăsura, şi aninat de un proţap, fu nevrednicul hoţ tăiat de moarte. Aşa fini el vieaţa sa cea păcătoasă. Comoara ascunsă încă n-a ridicat-o nimeni, măcar că pivniţa se deschide totdeauna de Paşti pe timpul Învierii Mântuitorului nostru”.

Tezaurul din pivniţa Mănăstirii Tismana

Conducerea Băncii Naţionale a României şi-a manifestat dorinţa să amenajeze un muzeu în incinta peşterii în care a fost ascuns tezaurul ţării. Măicuţele de la Mănăstirea Tismana se opun unui astfel de demers turistic, pentru că liniştea monahală ar fi tulburată. Însuşi guvernatorul Mugur Isărescu a făcut  cunoscută măicuţelor, care administrează acest loc de o valoare istorică deosebită, intenţia de a amenaja un muzeu în incinta peşterii de lângă Mănăstirea Tismana, în timpul unei vizite întreprinse de acesta în urmă cu ceva timp. În schimb, maica Maria, ghidul Mănăstirii Tismana, declară că maica stareţă se opune unei asemenea acţiuni, arătând că: „Acest lucru înseamnă ca la mănăstire şi în jurul acesteia să vină foarte mulţi turişti, situaţie ce ar duce la tulburarea vieţii monahale, care înseamnă, în primul rând, izolare de restul lumii. Maica stareţă nu este de acord cu această propunere”. În prezent, alimentarea cu apă a mănăstirii se realizează din izvoarele din peşteră. Timp de trei ani, tezaurul României, constând în 200 tone de aur, a fost ascuns în peştera de lângă mănăstire, de teamă ca acesta să nu ajungă pe mâna ruşilor, aşa cum se mai întâmplase înainte. La aurul României se mai adăugaseră şi 12 tone de aur, aparţinând statului polonez, care-l dăduse în păstrare ţării noastre. Episodul s-a petrecut într-o perioadă tulbure, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Lingourile din aur au fost transportate cu autocamioanele la Tismana. Planul lui Antonescu era ca, în cazul în care duşmanii ar fi încercat să pună mâna pe Tezaur, intrarea peşterii să fie dinamitată şi închisă cu blocuri din piatră.

Tezaurul a fost ascuns în pivniţa mănăstirii

Accesul în interiorul peşterii este de destul de dificil, din cauza  unui izvor subteran. Tezaurul a fost în cea de-a doua încăpere, unde se pot vedea mai multe crestături în rocă făcute pentru a amenaja locul în vederea depozitării tezaurului. Nicolae Tomoniu, profesor pensionar, un pasionat cercetător al istoriei locurilor, a aflat de la martorii evenimentelor care s-au petrecut în perioada respectivă, printre altele, cum un pod din lemn de peste râul Sohodol s-a rupt sub greutatea unui camion încărcat cu aur, iar o cutie cu lingouri din preţiosul metal a căzut şi s-a deschis. „În perioada respectivă, la mănăstire era detaşat un întreg batalion al armatei. Accesul era restricţionat şi pe drumul spre lăcaşul de cult şi mănăstire se circula cu bilet de voie. Prima dată, tezaurul a fost adăpostit în pivniţa mănăstirii, după care a fost dus în peşteră, pentru că locul era mult mai sigur. Pretextul găsit pentru a justifica prezenţa trupelor militare era acela că BNR efectuează reparaţii la o aripă a mănăstirii care arsese într-un incendiu”, relatează Nicolae Tomoniu.

Sursa: www.hartacomorii.ro

loading...
Loading...

Citește și

Şase lucruri pe care nu le ştiai despre Zidul Berlinului

Construit pe fondul fugii masive a nemţilor din Est către partea occidentală a Germaniei, Zidul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: