Concurs fără note la Cariera Lupoaia! Pauză două zile între probe, candidatul dorit admis inginer-șef


Nu s-au afișat încă rezultatele la cele două probe susținute de cei trei candidați pentru funcția de inginer șef în unitatea minieră din Lupoaia, aparținând CE Oltenia. Abia joi s-a susținut însă proba orală, dar nici ieri nu s-au făcut publice notele primite de la comisia de concurs de doi dintre candidați, unul renunțând la concurs după proba scrisă. Cei doi rămași în cursă au fost departajați, pe final, de câteva sutimi, dar organizatorii s-au ferit să publice rezultatul, cum s-au ferit să publice și concursul care a început marți cu proba scrisă.

La Cariera Lupoaia aparținând Complexului Energetic Oltenia a avut loc marți prima probă, cea scrisă, a unui concurs pentru ocuparea postului vacant de șef serviciu mecanic-energetic. Trei candidați s-au înscris în concurs, unii fiind susținuți pe linie politică dinspre PSD și ALDE. Gorj-Domino a relatat că după proba respectivă rezultatele nu s-au anunțat nici măcar candidaților, comisia spunând că abia după proba de interviu de care urma să aibă loc a doua zi se va cunoaște cât a obținut fiecare la scris. După ce concursul de la Lupoaia a devenit public miercuri, proba de interviu s-a amânat mai ales că publicația relata că salariați ai unității miniere spunea încă de atunci că, de fapt, câștigătorul este deja cunoscut, având carnet de partid și susținerea unui sindicat din unitate.
Cei trei candidați care au susținut marți proba scrisă au fost: Dumitru Murgilă fost șef de secție, Claudiu Săvescu care a mai ocupat funcția de inginer șef acesta fiind, în prezent, inginer simplu la compartimentul mecanic al carierei și inginerul Albici, fost CFL-st, venit de la subteran la carieră, în prezent inginer la EMC Motru. După ce Gorj-Domino a relatat că se știa de marți câștigătorul, Murgilă s-a retras din concurs, în cursă, joi, rămânând doar Săvescu și Albici, preferat fiind cel din urmă, de la EMC Motru.

Întuneric beznă peste concurs

Concursul organizat ieri nu s-a finalizat în aceiași beznă cu care a început. Câștigătorul nu s-a afișat ci li s-a transmis doar celor doi, că cel vehiculat a și câștigat.
Genul acesta de concurs care a stârnit rumoare în sindicatele FNME din Motru, un lider de sindicat umflându-se în pene supărat că simulacrul a devenit public, se practică la mai toate carierele CEO, în cursă intrând persoane care sunt folosite pentru a transmite că acest gen de competiției ar părea corectă.

loading...
Loading...

Citește și

Ajutor pentru Daniel! Campanie de donare de sânge a CEO, la propunerea sindicatelor din Dolj! Majoritatea salariaților nu sunt compatibili ca donatori

Accidentul de muncă petrecut joi seara la SE Ișalnița, victimă căzând salariatul Daniel Săceanu, de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: