
După întâlnirea de ieri a liderilor de sindicat cu managerul CE Oltenia, Laurențiu Ciurel s-a decis ca salariații care vor beneficia de biletele de tratament la Săcelu să fie scutiți de plata contribuției de 10%. Numai că salariații vor avea șapte zile de tratament la Săcelu, în loc de zece. Decizia s-a luat de comun acord, în ideea ca mai mulți salariați ai companiei să beneficieze de această facilitate. CE Oltenia are la dispoziție doar două milioane de lei pentru biletele de tratament ale angajaților din sistem.
FNME s-a sucit în defavoarea angajaților pe care-i reprezintă
Pe de altă parte, aproape 40 de salariați ai CE Oltenia care au posibilitatea să fie scoși din lista disponibilizărilor având copii minori în întreținere, riscă să plece acasă de la 1 iunie. Și asta, pentru că FNME nu a vrut să semneze actele adiționale prin care aceștia ar fi putut să rămână în slujbe. „În principiu, FNME a fost de acord cu încheierea și semnarea actelor adiționale numai că miercuri, la ședința comisiei mixte, s-a sucit. FNME nu a vrut să încheie actele adiționale, deși restul federațiilor au susținut această măsură. Asta înseamnă că 30-40 de salariați, cu copii minori, vor fi disponibilizați”, a spus liderul de sindicat Adrian Marciuc, prim-vicepreședintele Federației „Univers”. Ulterior, directorul Departamentului de relații cu comunitatea, Ion Rușeț, a declarat că nu mai este necesară încheierea unor acte adiționale și astfel, situația angajaților cu copii minori în întreținere, rămâne, cel puțin deocamdată, neclară.