Consilier din Primăria Tg-Jiu, obligat să demisioneze! Vezi motivul!


Modificările aduse, recent, la Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, îi scoate din joc pe unii politicieni care pot deveni incompatibili, din perspectiva exercitării funcțiilor și a calităților publice.
Cristian Toader Pasti, consilier municipal la Tg-Jiu, este unul din aleșii locali care trebuie să aleagă între poziția de consilier local și funcția de director Parcul Industrial Bumbești-Jiu, pentru a evita starea de incompatibilitate.


Cristian Toader Pasti va demisiona din Consiliul Local Tg-Jiu, până cel târziu, maine 22 iunie a.c., pentru că poziția de ales local, odată cu modificările legislative recente, a devenit incompatibilă cu funcția de director general ”la societățile comerciale de interes local înființată sau aflată sub autoritatea consiliului local sau consiliului județean”.
Potrivit unor surse politice, cel mai probabil, Pasti va renunța la indemnizația de consilier în favoarea salariului de director general la SC Parc Industrial Gorj SA – Bumbești-Jiu, societate subordonată Consiliului Județean Gorj.
Cristian Toader Pasti ar putea fi înlocuit în Consiliul Local Tg-Jiu de Alexandru Picui.
Trebuie amintit că, anul trecut, Parc Industrial Gorj SA a avut o cifră de afaceri de 132.000 de lei și a înregistrat pierderi de 40.000 de lei.

loading...
Loading...

Citește și

Taraba cu gogoși a consilierei primarului Romanescu se plimbă unde vrea maiaua ei, pe domeniul public al orașului Tg-Jiu!

O tarabă cu gogoșele care aparține unei firme care are legătură cu Violeta Gorun, consiliera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: