Consilierii de la Târgu-Jiu au aprobat achiziționarea a opt autobuze moderne

troleu--7

Opt autobuze moderne vor completa parcul auto al societăţii de transport în comun Transloc din municipiul Târgu-Jiu, consilierii locali aprobând, în ultima ședință a CL, o hotărâre care prevede alocarea de bani de la bugetul local pentru achiziţionarea vehiculelor.
Cele opt autobuze, cu o capacitate de câte 75 de locuri fiecare, vor ajunge la Târgu-Jiu până la sfârşitul acestui an. Pe lângă aspectul modern, autobuzele vor fi dotate şi cu camere video. „Autobuzele ne sunt de mare ajutor datorită faptului că prin construcţia lor au foarte multe dotări, aer condiţionat, căldură, platformă total coborâtă şi consumurile specifice cu 40% mai mici decât cele actuale. Până pe 31 decembrie 2012 ne-am propus ca tot parcul să fie înnoit. Costul biletelor nu se va majora. Sunt autobuze Isuzu, echipate şi dotate cu toate sistemele. În toate autobuzele vor exista câte trei camere de luat vederi”, a precizat Vasile Căilean, directorul Transloc. A fost nevoie să se modifice o hotărâre mai veche de consiliu, care prevedea achiziţionarea a 15 autobuze anul acesta, însă furnizorul nu poate livra decât opt vehicule. „Am aprobat hotărârea cu ceva timp în urmă, dar am fost obligaţi să rectificăm aprobarea veche prin această hotărâre, pentru că furnizorul nu poate livra în acest an decât opt autobuze, urmând ca restul să fie livrate în 2014. Am mers pe achiziţionarea de autobuze pe motorină. Noi suntem obligaţi să înfiinţăm o linie nouă spre noul complex comercial care va fi ridicat în zona de sud a oraşului, unde activitatea economică s-a extins”, a declarat Florin Cârciumaru. În acest moment, în parcul auto al Transloc sunt 17 troleibuze şi 20 de autobuze.

loading...
Loading...

Citește și

Amenzi pentru prostituatele și cerșetorii de pe străzile din Târgu-Jiu

Șase tinere au fost surprinse de polițiștii din Târgu-Jiu, în weeend, în timp ce atrăgeau …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: