duminică , 22 septembrie 2019 - 2:31

Consilierii PSD și PMP din Fărcășești vor să ŞTEARGĂ DATORIILE la apă a sute de localnici


Aleșii au redactat un proiect de hotărâre prin care să fie anulate deciziile de impunere către localnici, după ce Curtea de Conturi a impus recuperarea sumelor, calculate ca prejudiciu adus bugetului local.

Consilierii PSD se bazează pe sprijinul a doi aleși locali PNL, pentru ca proiectul să treacă. Aleşii ar mai avea nevoie de un singur vot. Potrivit social-democratului Marius Bălu, mai mulți consilieri și localnici au contestat deciziile de impunere prin care sunt puși să achite apa consumată în ultimii ani și vor să meargă chiar în instanță. “Noi, consilierii PSD şi PMP, am depus acest proiect de hotărâre pentru anularea acelor decizii. Câteva sute de persoane din comună au depus contestaţii la acele decizii trimise de către primarul Constantin Drăgoescu. Noi ne dorim să-i scutim pe oameni de plata acelor sume imense de bani. Îi rog pe primarul Drăgoescu şi pe consilierii PNL să voteze proiectul. Noi suntem doar 6 consilieri. Mai avem nevoie de un sigur vot în consiliul local pentru a ne trece proiectul. Sper să lase răutăţile deoparte, să nu ţină cont de culoarea politică, să ne dăm mâna pentru a-i scăpa pe acei oameni de plata acelor sume de bani. Sper ca cei doi cosnilieri locali PNL, care, în urmă cu două luni, nu au votat proiectul primarului privind acele decizii de impunere, să vină alături de noi şi să voteze proiectul nostru. Am încredere că lasă răutațile deoparte atât primarul Drăgoescu, cât şi consilierii locali. Oamenii nu au avut contracte pentru apă. Puţurile sunt ale Complexului Energetic Oltenia. Contractul de închiriere al acelor puţuri este din anul 2017. Domnul Drăgoescu nu a fost informat sau nu a fost pregătit, când a venit Curtea de Conturi cu privire la această situaţie”, a declarat consilierul local PSD, Marius Bălu.

loading...
Loading...

Citește și

LUPTA pentru PRIMĂRIA Târgu-Jiu. Fost SENATOR: Florescu pleacă cu PRIMA ȘANSĂ

Ex-liderul fostului Partid Democrat Liberal Gorj, Ion Rușeț, a vorbit, la un post local de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: