Copii colindători la Jandarmeria Gorj

Scena din cadrul sălii de festivităţi din cadrul Jandarmeriei Gorj a fost neîncăpătoare pentru un grup minunat format din 25 de colindători din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu care ne-au colindat cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Micii colindători din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu au fost primiţi de către personalul din comandamentul unității la bradul amenajat în sala de festivităţi a unităţii, unde copiii au cântat şi ne-au încântat cu frumoase colinde specifice sărbătorilor de iarnă.
Acțiunea de primire a copiilor colindători a fost posibilă ca urmare a bunei relaţionări avute cu personalul din cadrul Complexului de Servicii Comunitare, copiii bucurându-se de vizita noastră la sediul din Cartierul Debarcader, când ne-au promis că ne vor vizita.
Jandarmii gorjeni au răsplătit efortul copiilor, dăruind acestora pachete cu dulciuri.
Bucuria a fost deosebită în mijlocul copiilor colindători, care, cu multă străduință și îndrumare, s-au pregătit pentru colindat conform obiceiurilor tradiționale specifice acestei perioade și, în numele personalului unității, le-am adresat invitația să revină la Jandarmeria Gorj și cu alte ocazii.

Loading...

Citește și

CJCPCT Gorj ’52

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează vineri 28 februarie 2020 la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.