duminică , 15 decembrie 2019 - 1:41

Cornelius Gârjoabă – socru mic în acest weekend

Petrecere mare în familia fostului şef al departamentului Resurse Umane al EMC Jilţ, Corneliu Gârjoaba. Sâmbătă, 26 octombrie, acesta a fost socru mic. Fiica cea mică, Daniela Gârjoabă, s-a căsătorit cu alesul inimii sale, evenimentul fiind, aşa cum era de aşteptat, unul de amploare.

Nunta Danielei Gârjoabă a fost una cu fast. „Fata lui tata” a avut parte de o nuntă ca în poveşti, invitaţi unul şi unul şi un loc de vis, respectiv unul dintre cele mai luxoase restaurante din municipiul Târgu Jiu. Invitaţii au avut parte de un program artistic deosebit şi de mâncăruri alese.

Mama Biancăi Drăgușanu s-a numărat printre invitaţi

Printre invitaţii la nunta fiicei lui Cornelius Gârjoabă s-a numărat şi mama Biancăi Slav, fostă Drăgușanu. Între părinţii miresei şi familia Biancăi există nu doar o relaţie de prietenie, ci şi o relaţie de rudenie, fostul şef al departamentului Resurse Umane al EMC Jilț fiind moşul de botez al Biancăi Slav. La începutul lunii septembrie, acesta, împreună cu soţia sa Elena, au participat la nunta Biancăi cu Victor Slav, organizată la unul dintre cele mai luxoase restaurante din Bucureşti. Evenimentul a fost îndelung mediatizat, fiind subiectul preferat al presei tabloide.

A devenit bunic

Nunta fiicei sale mai mici nu este singurul eveniment important de care Cornelius Gârjoabă a avut parte în acest an. Cu câteva luni în urmă, acesta a devenit bunic pentru a doua oară, fiul său, Gabriel, devenind tată. Deşi îşi dorea nespus de mult un băieţel care să îi ducă numele mai departe, bunicul Cornelius s-a bucurat şi de venirea pe lume a celei mai mici membre a familiei, deşi a fost tot o fetiţă.

loading...
Loading...

Citește și

Soția unui cunoscut târgujian a strâns o sumă FABULOASĂ la un singur concert caritabil!

Soția cunoscutului târgujian a strâns o sumă fabuloasă în urma concertului caritabil pe cre l-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: