sâmbătă , 21 septembrie 2019 - 11:57

Corpul de Control al prefectului la o PRIMĂRIE din Gorj! Edilul, acuzat că continuă să-și hărțuiască subordonații


La finalul săptămânii trecute, Corpul de Control al prefectului a ajuns la Primăria Albeni. Între timp, edilul l-a trimis în concediu pe secretarul primăriei obligând-o pe una dintre angajatele de la Urbanism să-i preia atribuțiile lui Răzvan Nica. Femeia a refuzat, iar reacțiile primarului au fost de filme cu nebuni, acesta izbind de nervi, telefonul de pământ. Jurista Malacu Delia, în urma disputelor cu primarul, a intrat în concediu medical.

La Primăria Albeni este mai rău ca la Secția de Psihiatrie. O spun chiar salariații instituției care se consideră hărțuiți la propriu de edilul local, unii fiind băgați forțat în concedii, alții, intră în medicale pe bandă ca să scape de certurile interminabile cu Stan. Vineri însă, pentru a clarifica cele relatate deja de prea multe ori de presă, Corpul de Control al prefectului și-a făcut apariția la Primăria Albeni. Primarul era însă preocupat cu alte lucruri, cu înlocuirea secretarului primăriei și cu întrunirea CL într-o ședință de îndată. Aleșii au refuzat însă să răspundă la chemarea lui Stan care, chipurile, ar fi sesizat că o hotărâre de CL nu corespundea cu achiziția de la căminul cultural. Ședința a fost anunțată doar cu cinci ore înainte de ora stabilită pentru desfășurarea acesteia.

Băltărețu, mușcată de un câine

Liderul USR Gorj, Radu Miruță, a avut ieri o intervenție publică sesizând, încă o dată, că salariații Primăriei Albeni sunt hărțuiți de primar. ,,Primarul Stan din Albeni, continuă să hărțuiască! Astăzi(n.r. luni), a emis o alta înștiințare de valoare, dovada evidentă de hărțuire, pentru ca victima… economist-consilier superior grad 5 în cadrul Primăriei Albeni, sa explice de ce a stat de vorba aproximativ câte 10 minute cu 3 persoane. Toate acestea, în condițiile în care prin una dintre dispozițiile date doamnei în cauză, după ce i-a mutat biroul pe hol, a pus-o să meargă prin sate pentru a încasa taxe, sarcină pentru care tocmai cu cetățenii trebuie sa stea de vorbă. Primarul îi trimite la câteva zile câte o dispoziție economistei cu cel mai înalt grad de funcționar public și pare că o hărțuiește. Acest tratament nu este de acceptat, indiferent de ce motive ar putea avea. Taxele trebuie colectate și este normal. Anormal este să scoți două doamne, colege de birou, cu biroul în hol, iar încăperea să rămână goală, să dai dispoziție de mers în mod repetat la adrese la care se știe că nu stă nimeni, aflate la mulți kilometri distanță, între care 50 minute de mers prin pădure: o dată pentru impozite, o alta dată pentru taxa de gunoi și o altă dată pentru ce se mai visează noaptea și să mai și pui oameni să o urmărească. În tot acest timp și primarul cu timp berechet probabil, merge cu mașina să își urmărească victima. Ajunge in dreptul ei, deschide geamul, îi zâmbește și trece mai departe pentru a îi da o alta decizie. Astăzi, Mariana Baltărețu, în exercitarea dispozițiilor primite, a fost mușcată de un câine, în timpul serviciului”, anunță Radu Miruță pe pagina sa de Facebook.
Liderul USR Gorj anunță, de asemenea, că înainte de a sesiza ITM, ANES, CNCD, voi merge la Primăria Albeni pentru a încerca o discuție cu primarul Stan.

loading...
Loading...

Citește și

Foc pus pe proprietatea președintelui Obștii Peștișani! În aceeași seară, tentativă de spargere a unei case de pariuri din comună

Două dosare penale au întocmit polițiștii din Peștișani, la finalul săptămânii trecute, după ce în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: