Cortul de nuntă al primarului de Țicleni a făcut o VICTIMĂ și a avariat trei autoturisme!


Cortul de 200 de persoane, amplasat lângă cantina liceului din Țicleni, rămas nedemontat de la nunta fiului primarului Constantin Radu, a făcut o victimă. În timp ce demonta cortul de nuntă, o persoană a căzut de pe scara pe care se urcase cu acest scop și s-a lovit la o sprânceană. Victima a sunat la 112 și a anunțat incidentul, la fața locului ajungând, ieri, atât polițiștii din localitate cât și o ambulanță. Trei mașini au fost avariate iar persoana rănită a fost audiată la poliție.

Pe data de 29 septembrie, în orașul Țicleni, la cantina liceului din localitate, dar și într-un cort amplasat lângă aceasta, s-a organizat petrecerea de nuntă a fiului edilului localității, Răzvan Radu cu Alina, o domnișoară din localitate. Petrecerea a fost una cu peripeții, deoarece trei invitați s-au luat la harță în seara nunții, pe unul dintre ei luându-l la rost, cu niște îmbrânceli care l-au culcat la pământ, chiar mirele.
Din fericire pentru tânărul căsătorit, victima nu a făcut o plângere la poliție împotriva acestuia, deși avea dovezi ale agresiunii și martori în acest sens.

Accident de muncă?

Miercuri după-amiază, alt ghinion pentru primarul de Țicleni, după ce, la demontarea cortului de nuntă, o persoană s-a rănit, iar trei mașini staționate în zonă au fost avariate. Mai exact, persoana urcată pe o scară a căzut la pământ și s-a lovit la cap, motiv pentru care a apelat la 112 pentru chemarea unei ambulanțe. O dată cu salvarea, la locul incidentului a venit și un echipaj de poliție și urma să apară și ITM-ul, pentru a verifica dacă persoana rănită se afla sau nu la muncă legal. Victima a fost condusă la poliție pentru declarații.
IPJ Gorj, prin purtătorul de cuvânt Miruna Prejbeanu, a comunicat doar că ,,pe 112, s-a primit miercuri, un apel de la Țicleni, legat de un incident apărut la demontarea, în localitate, a unui cort de nuntă. O persoană a căzut de pe o scară și s-a lovit la o sprânceană. Incidentul a fost consemnat de poliție. Sesizarea a venit de la o persoană care ajuta la demontarea acestui cort”.
După incident, lucrările de demontare ale cortului au fost urgentate, în locul incidentului rămânând doar cioburile de la parbrizele mașinilor. Cortul a fost demontat rapid, pentru a se șterge urmele evenimentului, în timp ce mașinile lovite au fost mutate de proprietari. Vom vedea pe cheltuiala cui vor fi reparate autoturismele, cea surprinsă în fotografie având plafonul înfundat și geamul spart.
ITM Gorj a fost sesizat de incident.

loading...
Loading...

Citește și

Ministru secretar de stat, într-o vizită neanunțată la două dintre carierele miniere ale CEO

Andrei Maioreanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a fost prezent miercuri dimineață la …

5 comentarii

  1. Mizerie de ,,ziar ,,

    Gunoiul care deține această mizerie de ,,ziar,, trebuie spart .Dati după oameni infecților…Încercați să denigrati oamenii.

  2. Andreea draga , serios ? Nunta a avut loc pe data de 29 septembrie, noi suntem in data de 11 octombrie, a trecut , gata !
    Mai lasati.ne in pace , am inteles , ati mancat si voi o paine , denigrati oameni pentru a avea ce le pune seara copiilor pe masa ( sa va fie de bine ) , am inteles nu.i problema , dar gata .
    Sunteti sub orice critica si ati intrecut orice limita a bunului simt .
    Sotul meu este un om minunat ( nicidecum persoana care vreti voi sa para ) , are un caracter puternic intra-devar , dar corect si frumos , iar despre socrul meu nici nu am cuvinte , este cel mai bun , calm si rabdator om pe care eu l.am intalnit , din aceasta cauza va si permiteti sa scrieti si sa rescrieti atatea aberatii pentru ca mereu lasa de la el si nu raspunde cu aceeasi moneda, dar eu m.am saturat de voi , mie mi.a ajuns .
    Eu si sotul meu nu suntem persoane publice , iar articolele publicate de voi contin informatii eronate bazate pe asocieri contextuale si fara fundament . Noi nu facem obiectul unui subiect de interes public si nu v.a permis nimeni sa scrieti despre noi sau despre nunta noastra ! Multumesc

    • Sa spui lucrurile astea si peste cateva luni , dupa divort si partaj pe banii de la nunta.

      • Tu ai impresia ca eu m.am maritat ca sa pot divorta ? Poate v.ati dori multe , dar asta nu o sa se intample. Cat despre banii de la nunta , nu.ti face tu griji :)) si ultimul lucru pe care l.as face in viata asta ar fi sa ma cert de la sau pentru bani , oricum multumesc petru grija purtata

  3. care bani ca nu le-a dat primarul nimic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.