Creierul la femei este „mai tânăr” cu trei ani decât creierul la bărbaţi, conform unui nou studiu


Cercetătorii au analizat creierele a mai mult de 200 de adulţi pentru a determina o măsură a metabolismului creierului cunoscută pentru schimbările prin care trece odată cu înaintarea în vârstă. Bazându-se pe aceste niveluri metabolice, creierul femeilor părea în medie cu trei ani mai tânăr decât cel al bărbaţilor de aceeaşi vârstă.

Descoperirea trebuie să fie confirmată şi de alte studii, dar dacă este adevărat, cercetătorii susţin că un creier mai tânăr din punct de vedere metabolic poate oferi femeilor un grad de rezistenţă împotriva schimbărilor în creier asociate cu îmbătrânirea. Ar putea explica de ce femeile tind să aibă un declin mai slab în unele abilităţi cognitive pe măsură ce înaintează în vârstă, conform savanţilor conduşi de Manu Goyal, de la Washington University School of Medicine din St. Louis, care au publicat pe 4 februarie un articol în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.

Cercetarea a inclus studierea scanărilor creierelor a 121 de femei şi 84 de bărbaţi cu vârstele cuprinse între 20 şi 82 de ani. Cercetătorii au creat un algoritm pentru a găsi o relaţie între vârsta unui om şi metabolismul creierului. Au găsit că acesta poate prezice vârsta cronologică bazându-se pe vârsta metabolică a creierului, relatează Live Science.

Apoi, algoritmul a inclus doar vârstele şi datele despre metabolismul creierului la bărbaţi. Apoi, au introdus datele femeilor pentru a calcula vârstele metabolice ale acestora. Astfel au găsit că, atunci când algoritmul avea la bază datele bărbaţilor, acesta arăta că vârstele metabolice ale femeilor erau în medie cu 3,8 ani mai mici faţă de vârsta cronologică.

Cercetătorii au răsturnat analiza: au creat un algoritm care avea la bază datele femeilor cu care au calculat vârstele metabolice ale bărbaţilor. În acest mod, algoritmul a arătat că acestea erau cu 2,4 ani mai bătrâne decât vârsta lor cronologică.

Surprinzător, diferenţa dintre vârstele creierului la femei şi bărbaţi au fost detectate şi la adulţii tineri. „Creierele masculine nu îmbătrânesc mai rapid, ci se maturizează cu trei ani mai devreme, ceea ce persistă întreaga viaţă”, a precizat Goyal.

De asemenea, „tinereţea” creierului la femei se poate reflecta şi în speranţa de viaţă puţin mai mare, comparativ cu cea a bărbaţilor.

Totuşi, Goyal a afirmat că diferenţa aceasta dintre bărbaţi şi femei este relativ mică faţă de alte diferenţe dintre sexe, precum înălţimea.

sursa: descopera.ro

loading...
Loading...

Citește și

NASA a testat nanosateliţi propulsaţi de apă

NASA a testat nanosateliţi propulsaţi de către apă, ca parte a eforturilor sale de dezvoltare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: