Creșterea salariilor în CEO i-a adus la București! Ce a spus secretarul de stat de la Energie, Doru Vișan!


Cererile de majorare a salariilor în CEO au ajuns la Ministerul Energiei. Liderii sindicatelor din CEO, au fost ieri la București, având o întâlnire cu secretarul de stat Doru Vișan și cu președintele Consiliului de Supraveghere al CEO, Cornel Bobâlcă.

Reprezentanții salariaților i-au spus secretarului de stat că în proiectul de buget al companiei, la capitolul cheltuieli de personal, nu există alocări de sume. De asemenea, ei au cerut să li se prezinte întreg proiectul de buget: „Noi nu știm care este proiectul de buget al companiei deși am cerut administrației să ni-l prezinte. Domnul Vișan a solicitat președintelui CS, Cornel Bobâlcă, să monitorizeze negocierile pe care le avem cu administrația. Domnul Bobâlcă va avea o discuție la minister cu domnul Boza, astăzi. Noi ne vom întâlni la negocieri, joi, și așa cum ne-au spus domnii Bobâlcă și Vișan, conducerea CEO ne va prezenta întreg proiectul de buget al companiei. Trebuie găsite soluții pentru creșterea salariilor în CEO, chiar dacă pentru asta trebuie făcute tăieri la firmele prestatoare…. Principala noastră problemă este majorarea veniturilor”, a spus președintele SME Jilț Turceni, Adrian Marciuc.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce posturi și-au REZERVAT secretarii de stat gorjeni! Cine rămâne ȘOMER și cine încasează o pensie de 14.000 de lei, lunar!

Gorjenii din Guvernul Dăncilă, cu o singură excepție, nu rămân șomeri, însă pe posturile rezervate, …

Un comentariu

  1. salariul mediu brut luat la fundamentarea bugetului asig.sociale pe anul 2017, este de 3131 lei/ aprosimativ acelasi salariu a fost luat si in 1984 (de 3224 lei) ,un salariat calificat din cariera avea in 1984 un salariu brut de 3600 lei, un minier ce lucra la mina de subteran avea un sal.brut de 6800-7500 lei, un secretar de consiliul jud. avea sal.brut de 2300 lei, un functionar de administratie avea un sal. de 1700 lei iar acum in 2017 un salariat calificat din cariera are 2330 lei, un minier de subteran de 3100 lei iar un secretar de cons.jud. ce invarte 2 hartii are un sal. de 13.000 lei (cititi articolul din ziar si vedeti cat au ceilalti functionari), In asemenea conditii ,minerii si energeticieni sunt indreptatiti sa ceara salarii triplate . Dvs. cititorii cand considerati ca era dreptate sau cand era munca platita acum sa atunci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: